Președintele Venezuelei caută întăriri la Moscova: Nicolas Maduro și-a stabilit o întrevedere cu Vladimir Putin

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 24-09-2019

Actualizat: 24-09-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Thesheet.ng

Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, angajat, din ianuarie, într-o luptă politică internă cu liderul opoziției, Juan Guaido, a anunțat că va efectua o vizită în Rusia, pentru a-l reîntâlni pe „prietenul său” Vladimir Putin, relatează Le Figaro, potrivit Mediafax.

„În câteva ore, în această seară, mă voi îmbarca către Federația Rusă pentru o vizită oficială, unde mă voi întâlni cu amicul nostru, camaradul președinte Vladimir Putin”, a comunicat liderul venezuelean într-o declarație pentru un post local de televiziune.

Citește și: Gigi Becali și-a chemat fina în fața judecătorilor- Suma uriașă pe care i-o datorează Gabriela Firea

Nicolas Maduro nu a oferit detalii legate de durata vizitei sale în Federația Rusă.

Confruntându-se cu cea mai mare criză economică din istoria recentă a staului său, Maduro a afirmat că ar vrea să vadă liderii „importantei societăți rusești”. Kremlinul a anunțat, de asemenea, această vizită săptămâna trecută, fără a menționa o dată exactă.

Ultima întrevedere dintre cei doi șefi de stat a avut loc în luna decembrie a anului trecut și a fost găzduită de președintele rus, în capitala Moscova.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri