Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Precizări CFR după accidentul din Prahova - Un tren de marfă al unui operator privat a lovit trenul Regio 5008 Buzău - Bucureşti Nord

accident tren

Reprezentanţii CFR Călători precizează, în cazul accidentului feroviar din judeţul Prahova, că trenul Regio 5008 Buzău - Bucureşti Nord a fost lovit frontal de un tren de marfă al unui operator privat, garnitura de călători având viteza de 20 de kilometri pe oră în acel moment, întrucât urma să oprească în staţia Ploieşti Triaj. Traficul feroviar este întrerupt, iar 10 trenuri de călători vor circula pe ruta deviată Brazi - Ploieşti Vest - Ploieşti Sud, potrivit news.ro

Potrivit reprezentanţilor CFR Călători, miercuri, jurul orei 15:45, între staţiile Ploieşti Sud - Ploieşti Triaj, trenul Regio 5008 Buzău - Ploieşti Sud - Bucureşti Nord a fost lovit frontal de un tren de marfă al unui operator feroviar privat.

În momentul impactului, trenul de călători avea o viteză de circa 20 km/h, fiind iniţiate procedurile de oprire în staţia Ploieşti Triaj.

Trenul era format din cuplu de 4 vagoane etajate şi avea la bord circa 50 de călători.

Traficul este întrerupt pe distanţa Ploieşti Sud – Ploieşti Triaj şi se circulă pe rută deviată. Astfel, 10 trenuri de călători vor circula pe ruta deviată Brazi - Ploieşti Vest - Ploieşti Sud.

Călătorii din trenul Regio 5008 vor fi preluaţi din staţie cu trenul Regio 3008.

"Sunt estimate întârzieri de peste 50 de minute. Organele de cercetare aflate la faţa locului vor analiza cauzele care au condus la producerea acestui eveniment. CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile create de acest accident şi îi asigură că toate măsurile întreprinse de angajaţii feroviari au ca principal scop asigurarea circulaţiei în condiţii de siguranţă", mai spun reprezentanţii CFR Călători.

Potrivit IGSU, 11 persoane au fost rănite în accidentul feroviar, dintre care una, care are politraumatisme, a fost preluată de elicopterul SMURD.

Alte 37 de persoane (34 adulţi şi 3 minori) au fost evaluate medical la faţa locului, însă nu necesită transport la spital.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Raluca Vasiloae, pompierii au fost solicitaţi să intervină, miercuri după-amiază, în gara Ploieşti Triaj, în apropierea municipiului Ploieşti, unde două trenuri au deraiat.

Primele date arătau că cinci persoane au fost rănite, dar ulterior bilanţul a crescut. Între răniţi sunt pasageri, mecanicul de locomotivă şi şeful de tren.
La locul accidentului au fost trimise patru ambulanţe SMURD, una de terapie intensivă, o ambulanţă pentru victime multiple, două echipaje de descarcerare şi două echipaje de stingere. IGSU a anunţat că în sprijinul echipejelor prahovene, la faţa locului a fost trimisă şi echipa CBRN a Unitatii Speciale de Intervenţie in Situatii de Urgenta. De asemenea, un elicopter SMURD s-a deplasat in zonă.
Echipa CBRN a fost trimisa la fata locului, imediat după primirea apelului la 112, înainte ca forţele ISU să ajungă în zonă. Măsura a fost necesară întrucât  u se cunoştea natura încărcăturii trenului de marfă, a precizat IGSU.
Conform IPJ Prahova, primele date arată că un tren de marfă ar fi depăşit semnalul de oprire şi s-a ciocnit cu un tren care transporta persoane pe ruta Ploieşti Sud - Bucureşti.
Sursa citată precizează că în urma impactului primul vagon al trenului de persoane a sărit de pe şine.
Traficul feroviar în gara Ploieşti Triaj este complet blocat, pe ambele fire.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.