Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Precizările Kremlinului după condamnarea definitivă a lui Aleksei Navalnîi: 'Viitorul lui nu e treaba noastră'

Vladimir Putin

Viitorul politic al lui Alexei Navalnîi, cel mai proeminent critic al preşedintelui Vladimir Putin, nu este treaba Kremlinului, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al lui Putin.

"Nu este absolut deloc treaba noastră", a declarat jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, când i s-a cerut să comenteze viitorul politic al lui Navalnîi după ce acesta a pierdut apelul împotriva a ceea ce el a spus că este o decizie motivată politic de a-l încarcera timp de aproape trei ani pentru nerespectarea condiţiilor eliberării condiţionate, scrie agerpres.ro.

Citește și: Garda de Mediu îi caută pe cei care au agresat mai mulți pui de urs!

Cu toate acestea, un tribunal din Moscova i-a redus cu şase săptămâni termenul de închisoare de doi ani şi opt luni. Sentinţa iniţială a fost de trei ani şi jumătate din care s-a redus perioada de timp pe care a petrecut-o deja în arest la domiciliu, pentru o fraudă datând din 2014 pentru care primise iniţial o pedeapsă de detenţie cu suspendare.

Navalnîi a răspuns sarcastic la hotărâre. "Au redus pedeapsa cu 1,5 luni. Grozav!' a spus el dintr-o cuşcă de sticlă în sala de judecată.

Citește și: Marian Ceaușescu l-a întâmpinat pe Ioan Niculae la sosirea pe aeroport! ‘Pușcăriașule, să stai acolo până îmi văd eu ceafa!’

În vârstă de 44 de ani, opozantul i-a explicat mai devreme judecătorului că nu este vinovat de încălcarea termenilor eliberării condiţionate, aşa cum a constatat o instanţă anterioară. El a spus că nu a putut să se prezinte la serviciul închisorii de la Moscova anul trecut, deoarece în acel moment se afla în convalescenţă în Germania după o tentativă de otrăvire cu un agent neurotoxic, act pe care i-l atribuie Kremlinului. Preşedintele Putin a respins acest lucru, susţinând că Navalnîi face parte dintr-o campanie de trucuri murdare susţinute de SUA pentru a-l discredita.

"Nu vreau să ies în evidenţă, dar toată lumea ştia unde mă aflu", i-a spus Navalnîi judecătorului. "După ce mi-am revenit, am cumpărat un bilet de avion şi am venit acasă".

Citește și: Peste 33.000 de români au fost prinși de Poliție, fără mască de protecție! Bilanț făcut public de MAI

Politicianul a afirmat că nu regretă că s-a întors în Rusia, că credinţa sa în Dumnezeu l-a ajutat să reziste şi că "puterea stă în adevăr". "Ţara noastră este construită pe nedreptate. Dar zeci de milioane de oameni îşi doresc adevărul. Şi mai devreme sau mai târziu îl vor primi''.

Echipa juridică a lui Navalnîi va încerca să conteste decizia de respingere a contestaţiei sale faţă de decizia de a transforma condamnarea la închisoare cu suspendare la închisoare cu executare.

Citește și: SURSE Polițiștii inițiază petiții pentru repunerea lui Marcel Vela în funcția de ministru al Afacerilor Interne

Ţările occidentale au condamnat cazul şi discută posibile sancţiuni asupra Rusiei.

Navalnîi urmează să se prezinte din nou în instanţă sâmbătă pentru ceea ce se aşteaptă să fie punctul culminant al unui proces separat de calomnie împotriva sa. El este acuzat că a defăimat un veteran din cel de-al doilea război mondial care a participat la un clip promoţional ce susţinea reformele constituţionale anul trecut. Aceste modificări ale legii fundamentale îi permit lui Putin să candideze pentru încă două mandate la Kremlin după 2024, dacă doreşte.

Citește și: Garda de Mediu îi caută pe cei care au agresat mai mulți pui de urs!

Opozantul politic i-a descris pe oamenii din clip ca fiind trădători şi lachei corupţi. El a susţinut însă că afirmaţiile sale nu au fost îndreptate în mod special împotriva veteranului şi că autorităţile folosesc acuzaţia pentru a-i păta reputaţia.

Procurorii au cerut instanţei să-l amendeze pe Navalnîi cu 950.000 de ruble (12.800 dolari) pentru calomnie.

Citește și: Marian Ceaușescu l-a întâmpinat pe Ioan Niculae la sosirea pe aeroport! ‘Pușcăriașule, să stai acolo până îmi văd eu ceafa!’ .

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.