Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, a prezentat, joi, datele bilanțului de activitate a instituției pentru anul 2024.
La evenimentul organizat la sediul BNR au fost prezenți șefi ai instituțiilor din mediul judiciar precum președintele ICCJ, adjunctul procurorului general al României, membrul CSM Daniel Horodniceanu, precum și ministrul Internelor, Cătălin Predoiu și un secretar de stat în Ministerul Justiției.
Fiind prezent la eveniment Cătălin Predoiu, vicepremier și Ministru al Afacerilor Interne, aluat cuvântul și a indicat suportul structurii pe care o conduce pentru activitatea DNA și a oferit o serie de sfaturi procurorilor.
„Corupția rămâne o realitate în societatea românească. Există și la noi dar și în alte țări din lume. E un fenomen global deci. E un fenomen ce a căpătat amploare.
Asta în ciuda eforturilor de stoparea a acestui fenomen atât la noi cât și în lume. Deci, este cert că e un fenomen cu care ne vom tot lupta.
Concluzia e că politica de combatere a corupției trebuie să rămână o constantă . A doua concluzie e că instituțiile care combat acest fenomen trebuie să existe și să performeze constant.
MAI include în structurile sale DGA cu care DNA colaborează .Guvernul a susținut în limitele sale legale DNA și aceste structuri.
S-au luat măsuri financiar bugetare care demonstrează că vorbele au fost egale cu faptele. Guvernul României trebuie să rămână un suport real al Justiție, al luptei anticorupție. Așa contribuim la o funcționare cât mai eficientă a Justiției.
MAI a sprijinit și va sprijini DNA în limita legală și a competențelor sale. Vorbim de detașarea de polițiști care lucrează sub îndrumarea procurorilor de caz.
Pe palierul recuperării produselor infracțiunii dumneavoastră ați spus că ne dorim ca toți să rămână cu nimic. Ei bine, suntem departe de acest punct domnule procuror. Din păcate mulți rămân cu foarte mulți bani.
Trebui să îmbunătățim modalitățile de preluare a acestor produse infracționale.
Cred că și în aceste condiții o cooperare mai bună între instituții și internațional, adaptarea tacticilor de dosar, ar putea îmbunătăți această performanță pe care o aveți, de recuperare a acestor produse infracționale”, a explicat Predoiu.
Comentează