Candidatul PNL Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, era, până de curând, premierul din umbră al PNL, însă odată cu intrarea în bătălia de la locale, acesta a spus că nu va lăsa primăria, în caz că o va câștiga, pentru a fi premierul PNL.
”L-am sprijinit pe Buşoi, apoi pe Orban, am intrat în această bătălie, nu am negat riscurile care decurg din această bătălie.
În acest moment proiectul este Bucureşti, trebuie apreciat PNL care oferă bucureştenilor un candidat pregătit iniţial pentru funcţia de prim-ministru.
Când m-am dus într-un loc mi-am terminat mandatul, dacă am intrat în acest proiect am intrat după o analiză cu colegii. Intenţia mea e să câştig Primăria, voi termina mandatul de primar cu proiecte încheiate, aşa cum am făcut-o la Ministerul Justiţiei”, a declarat prim-vicepreședintele PNL
În privinţa proiectului Marii Moschei, candidatul PNL a spus că are rezerve şi nu îl vede ca fiind oportun având în vedere ce se întâmplă în plan european mai larg.
„Nu trebuie făcut mai mult decât ce se face în Europa, de a discuta şi de a trata corect minorităţile. Cred că în România toate minorităţile sunt tratate la standarde înalte”, a spus Predoiu, la Digi24.
Totodată, el a dat nota 5 Bucureştiului în privinţa curăţeniei. Întrebat cît de curată e România, el a subliniat că „sunt zone care merită note mari, dar şi zone care merită note mici”.
Comentează