Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prefectul Brăilei: 'Nu luăm măsura purtării măştii în spaţiile deschise'

catalin boboc

Prefectul Cătălin Boboc a declarat marţi că la Brăila nu se impune, deocamdată, luarea măsurii ca masca de protecţie să fie purtată în spaţiile deschise.

"Avem un trend descrescător, aşa cum am zis acum o săptămână. După ce au reintrat în vigoare măsurile pe care noi le avem la dispoziţie, ne-am asumat un obiectiv urgent, şi anume identificarea contacţilor cazurilor pozitive, pentru a-i putea plasa în acea carantină la domiciliu. Avem astăzi un număr destul de mare de oameni care sunt în carantină la domiciliu. În comparaţie cu perioada trecută, când aveam foarte mulţi oameni care nu respectau recomandarea de carantină şi erau prinşi pe stradă şi erau conduşi în spaţiile de carantină, acum s-a întâmplat un lucru extraordinar, după părerea mea: oamenii respectă această măsură. Cei care primesc recomandarea de la DSP sau de la medici să rămână timp de 14 zile în casă, în număr foarte mare, respectă această recomandare şi riscul de a împrăştia boala pe străzi, în pieţe, pe faleză dispare. Din acest motiv, nici nu ne-am grăbit să luăm alte măsuri. Sigur, suntem pregătiţi în orice moment, DSP face evaluări care ţin de focare, de zone din care vin riscurile", a afirmat Boboc într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Un cunoscut epidemiolog ne dă vești excelente: În România, epidemia a intrat în etapa de scădere progresivă

Potrivit informaţiilor transmise de Direcţia de Sănătate Publică Brăila, de la începutul pandemiei de coronavirus, la Brăila au fost înregistrate în total 945 de cazuri, dintre care 31 sunt cazuri nou confirmate în ultimele 24 de ore, 292 dintre pacienţi fiind internaţi în prezent. De asemenea, sunt înregistrate 27 de decese, între care 20 confirmate la pacienţi din Brăila şi patru transferaţi din Galaţi, doi din Tulcea şi unul din Ialomiţa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.