Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prefectul de Dâmboviţa cere autorităților să-și prioritizeze obiectivele pentru stoparea răspândirii Covid

Facebook
covid 19 coronavirus

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Aurelian Popa, a lansat un apel către toate autorităţile publice cărora le solicită să îşi reanalizeze activitatea şi să îşi prioritizeze obiectivele pentru stoparea răspândirii accelerate a virusului SARS-COV-2, el solicitând instituţiilor deconcentrate sau autonome din judeţ să instituie „o veritabilă stare de extremă urgenţă”. Apelul este făcut în contextul în care duminică judeţul Dâmboviţa a înregistrat recorduri în ceea ce priveşte numărul de noi infectări dar şi de decese asociate COVID-19 înregistrate în 24 de ore, potrivit news.ro.

Prefectul judeţului Dâmboviţa atrage atenţia să accelerarea răspândirii bolii cauzate de virusul SARS-CoV-2 „poate determina colapsul atât al sistemului medical, cât şi al întregii structuri administrative”.

Atac sângeros în oraşul canadian Quebec - 7 victime! Poliţia a anunţat că a arestat un suspect

„Solicit tuturor celor care au depus un jurământ: primari, poliţişti, jandarmi, militari, medici sau funcţionari publici să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu aşa cum au jurat: CU BUNĂ CREDINŢĂ Sănătatea populaţiei nu poate fi vehicul de campanie electorală! Când în joc este viaţa semenilor noştri, jocurile politice sunt apanajul iraţionalităţii! Solicit tuturor autorităţilor implicate (nu le enumăr pentru că am convingerea că fiecare instituţie a statului trebuie să aibă un rol bine determinat) să-şi revizuiască modul de acţiune, să-şi reanalizeze activitatea şi să-şi prioritizeze obiectivele astfel încât să atingem obiectivul principal comun: încetinirea ritmului de infectare a populaţiei! La nivel instituţional solicit serviciilor publice deconcentrate, descentralizate sau autonome instituirea unei veritabile stări de extremă urgenţă! Reuşita noastră depinde de modul în care acestea îşi îndeplinesc atribuţiile!”, a transmis prefectul judeţului Dâmboviţa într-un apel lansat luni.

Aurelian Popa cere de asemenea populaţiei să se alăture autorităţilor în efortul de încetinire a răspândirii noului coronavirus şi să respecte măsurile de protecţie individuală. El atrage atenţia asupra faptului că „gradul de conformare voluntară al populaţiei este momentan singurul mijloc eficient de combatere a răspândirii bolii”.

Apelul prefectului de Dâmboviţa vine în contextul în care judeţul a înregistrat, duminică, un record de 211 noi diagnostice de COVID-19 în 24 de ore şi 11 decese asociate infectării cu noul coronavirus în acelaşi interval. Totodată, municipiul reşedinţă de judeţ, Târgovişte, a atins în ultimele 14 zile un indice de infectare de 4,65 la o mie de locuitori, situându-se pe locul al doilea la nivel judeţean în ceea ce priveşte rata îmbolnăvirilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.