Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prefectul de Timiș nu a făcut NIMIC în criza MIGRANȚILOR: ATOP și Comitetul Județean pentru Managementul Frontierei NU au luat măsuri

Renasterea.ro
Zoltan Nemeth Prefect timis

Prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth, recunoaște că nu a făcut nimic pentru a stopa criza migranților. Nemeth are în subordinea saComitetul Județean pentru Managementul Frontierei, însă acesta nu a fost convocat deloc de când Nemeth e în funcție. Mai mult, acesta încearcă să paseze responsabilitatea pe ATOP, structură condusă de președintele CJ Timiș, din care fac parte șefii instituțiilor de forță din județ, care în principiu încasează bani lunar pentru a lua parte la discuții. Singurii care au intervenit în criza migranților sunt polițiștii.

"Gestionarea situației migranților din județul Timiș este o prioritate a structurilor Ministerului Afacerilor Interne, având loc acțiuni aproape zilnice pe marginea acestui subiect. Am întâlniri săptămânale cu structurile MAI, acest fenomen fiind unul dintre principalele subiecte de discuție pentru a identifica împreună soluțiile legale necesare de implementat, în funcție de evoluția fenomenului migrației în județ.

Poziționarea geografică a județului Timiș favorizează fenomenul migrației în județul nostru. Numărul mare de migranți care au ajuns în județul Timiș creează, într-adevăr, o provocare pentru autorități.

Structurile MAI au un plan de măsuri, parte dintr-un management integrat, iar fiecare dintre structurile MAI au atribuțiile stabilite, fiind implicate în principal în gestionarea acestui subiect Inspectoratul de Poliție al Județului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră și Inspectoratul Generală pentru Imigrări.

Subiectul migranților aflați în locurile publice sau în locații clandestine (case părăsite), nu este de competența Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, fiind o chestiune ce ține de ordinea publică. Instituțiile implicate în CJSU pot face, eventual, o informare privind situația actuală a migrației.

Fiind un subiect ce ține de ordinea publică, o eventuală discuție și consultare formală pe îmbunătățirea măsurilor de ordine publică în municipiul Timișoara și județul Timiș, poate avea loc în ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) al cărui președinte recent ales este președintele Consiliului Județean Timiș.

În calitate de prefect, una dintre primele măsuri luate a fost demararea procedurilor pentru constituirea noului ATOP, deoarece, de la alegerile locale din septembrie 2021, nu era actualizată componența ATOP. În acest moment ATOP este constituit și poate funcționa.

În ceea ce privește evenimentul tulburător de ieri, din Timișoara, din primele informații am înțeles că a fost vorba de o răfuială între migranți, organele abilitate efectuând cercetările necesare, fiind deschis un dosar de urmărire penală.

Urmare a acțiunii forțelor de ordine de ieri, aproape 90% dintre migranții identificați și legitimați aveau forme legale în România, în bază cărora au dreptul să se deplaseze liber pe teritoriul României ca orice alt cetățean.

Am solicitat structurilor MAI o informare privind evenimentul de ieri 19.04.2021 și măsurile luate, atât cu privire la acest eveniment, cât și măsurile avute în vedere pentru ordinea publică, în perioada următoare. Ulterior acestui raport voi convoca structurile MAI la o ședință pentru a analiza propunerile fiecărei structuri și asigurarea unei coordonări între acestea", scrie Zoltan Nemeth pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.