DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preferinţele investitorilor din România: aur, petrol, gaze naturale, soia, cafea şi zahăr - analiză

cafea

Alegerile investitorilor din România s-au orientat către materiile prime care au beneficiat de o dinamică favorabilă în acest an astfel că, pe lângă CELE considerate clasice precum aurul sau petrolul, care s-au regăsit în preferinţele investitorilor din România, s-au observat şi mărfuri exotice, arată o analiză XTB România.

"Comparând acest tip de active din punct de vedere al numărului de tranzacţii realizate şi al valorii nominale tranzacţionate observăm că, în top trei, se regăsesc două materii prime: gazele naturale şi soia. În plus, cele două clasamente sunt completate de cafea, în cazul numărului de tranzacţii, şi zahărul, în ceea ce priveşte valoarea nominală", se arată în analiza elaborată de Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul XTB, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia.

Potrivit acestuia, anul 2021 a debutat într-o manieră extrem de optimistă, care l-ar putea ajuta să fie plasat într-o poziţie privilegiată în cărţile de economie, prezentând un context favorabil. "Astfel, investitorii au beneficiat de o atitudine exuberantă, un optimism 'exagerat', care a fost determinat de aşteptările unei redresări puternice a economiei globale ca urmare a redeschiderii, dar şi de niveluri masive de lichiditate în pieţele de capital. Având în vedere că indicii bursieri şi acţiunile se aflau deja la maxime istorice, investitorii au căutat noi instrumente către care să îşi transfere capitalul, dar care să se afle la preţuri 'accesibile'. Această tendinţă a trezit o mişcare ascendentă pentru majoritatea materiilor prime", explică Radu Puiu.

Totodată, cererea pe termen scurt de gaze naturale din SUA poate fi afectată negativ de scăderea temperaturilor. Stocurile de gaze naturale cresc mai lent decât media pe 5 ani.

"Oferta limitată contribuie la un asemenea scenariu. Aprovizionarea este aproape de minimul pe 5 ani pentru perioada curentă. În plus, gazul natural rămâne supravândut de speculatori. Oferta depăşeşte cererea, ceea ce este de obicei cazul pentru perioada de vară. Nivelurile stocurilor înainte de perioada rece vor fi esenţiale. Preţurile gazelor naturale s-au retras după recentele creşteri abrupte", mai arată analiza.

Pe de altă parte, modelele sezoniere indică o posibilă mişcare laterală care s-ar putea extinde până în prima săptămână a lunii septembrie. În plus, acest lucru sugerează că mişcări ascendente mai ample ar putea începe în perioada toamnă-iarnă.

Potrivit sursei citate, Agenţia Internaţională a Energiei prognozează prezenţa unor stocuri mai mici la începutul sezonului de încălzire decât anul trecut. Previziunile instituţiei indică faptul că stocurile de gaze naturale ar putea atinge minimul pe 5 ani în ianuarie 2022. Producţia americană de gaze naturale rămâne stabilă, dar exporturile de GNL (gaze naturale lichefiate) sunt în creştere.

"În ceea ce priveşte soia, previziunile recente mai slabe pentru pieţele asiatice au stimulat incertitudinea referitoare la exporturile SUA. De asemenea, slăbiciunea realului brazilian creşte competitivitatea culturilor sud-americane. În plus, precipitaţiile aşteptate în regiunile de producţie de porumb şi soia îmbunătăţesc perspectivele pentru producţia din acest an (recoltarea începe în câteva săptămâni).", se menţionează în analiză.

Totodată, soia şi porumbul au suferit scăderi de preţ puternice după ce Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA a recomandat un conţinut mai scăzut de biocombustibil în amestecul de combustibili. În ciuda precipitaţiilor recente, datele din Statele Unite au arătat o deteriorare a calităţii culturilor de soia şi porumb. Modelele sezoniere sugerează că s-ar putea apropia o scădere a preţurilor la soia. Un nou sezon de vânzare pentru porumb şi soia începe în septembrie, iar China continuă să arate o cerere puternică.

Pe de altă parte, preţurile cafelei continuă scăderea pe fondul ştirilor despre îngheţul din Brazilia. Piaţa se aşteaptă ca impactul vremii nefavorabile să fie limitat, mai ales că aceste condiţii nefavorabile sunt aşteptate într-o singură regiune.

"Corelaţia dintre preţurile cafelei şi realul brazilian (BRL) rămâne ridicată. Moneda a fost slabă în ultima perioadă şi oferă puţine motive pentru o apreciere pe termen scurt. Modelele sezoniere ale cafelei indică stabilizarea preţurilor până la jumătatea lunii octombrie. Organizaţia Internaţională a Cafelei se aşteaptă ca preţul să rămână ridicat timp de 2-3 ani din cauza plantelor deteriorate din Brazilia. În plus, se observă o reducere semnificativă a numărului de poziţii de cumpărare deschise", conform analizei.

Totodată, stocurile de cafea ale ICE (Bursa Internaţională de Mărfuri) au încetat să crească, ceea ce ar putea sugera probleme viitoare de aprovizionare din Brazilia deoarece cafeaua braziliană a fost cea care, recent, a aprovizionat stocurile pe ICE. Fitch prognozează că, la nivel global, cheltuielile pentru cafea ar trebui să crească cu 5,8% în 2020 - peste media din perioada 2015-2019

În ceea ce priveşte zahărul, finalizarea tendinţei ascendente de pe piaţa cafelei nu a afectat tendinţa ascendentă de pe piaţa zahărului. "Preţul zahărului a depăşit nivelul de 20 de cenţi pe kilogram. Zahărul s-a aflat la cel mai înalt nivel din 2017, în ciuda slăbiciunii realului brazilian. În schimb, culturile braziliene sunt ameninţate de temperaturi ridicate şi secetă. Traderii menţionează despre posibilele reduceri ulterioare ale recoltei braziliene din acest sezon deoarece seceta dură şi trei valuri de îngheţuri au afectat zonele agricole ale celui mai mare exportator din lume", mai arată analiza.

Conform cercetării, condiţiile meteorologice actuale sunt comparate cu cele din 2014. Astfel, mai mulţi analişti îşi reduc estimările legate de culturile braziliene şi, prin urmare, deficitul din 2021-22 creşte. În Brazilia se prognoza deja că recolta de cultură de trestie de zahăr va fi cu aproximativ 10% mai scăzută anul acesta, din cauza celei mai grave secete din ultimii 90 de ani, dar îngheţurile recente ar putea agrava lucrurile.

Potrivit unui sondaj Reuters, producţia mai redusă din Brazilia a contribuit la trimiterea pieţei globale în deficit de ofertă. Modelele sezoniere indică posibilitatea de continuare a mişcării ascendente. Cu toate acestea, zahărul a fost supracumpărat de speculatori din octombrie 2020, similar cu situaţia din 2017. Prognoza referitoare la trestia de zahăr a fost redusă din cauza condiţiilor meteorologice. "Producţia este acum aşteptată să se plaseze în intervalul de 490-500 milioane tone în sezonul 2021/22, în scădere faţă de 605 milioane tone estimate anterior. Cu toate acestea, preţurile zahărului pot fi expuse riscului din cauza scăderii recente a preţurilor petrolului. Odată cu ridicarea restricţiilor din Europa, consumul de zahăr a crescut în iulie şi august", se precizează în analiză.

În concluzie, alegerile investitorilor din România s-au orientat către materiile prime care au beneficiat de o dinamică favorabilă în acest an. Acest fapt ne arată că preferinţele lor se bazează pe identificarea oportunităţilor de moment care au potenţialul de a oferi rezultate pozitive pe o perspectivă pe termen scurt şi mediu. În plus, se poate observa că investitorii români urmăresc trendurile globale şi încearcă să se adapteze acestor tendinţe.

Cu mai mult de 15 ani de experienţă în pieţele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume şi o companie completă de investiţii listată pe Bursa de la Varşovia. Cu birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa, XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume inclusiv FCA şi KNF, informează Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.