Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prelevare de organe de la un pacient aflat în moarte cerebrală - Inima va fi transplantată în Croaţia

Provita
Organe umane transplant

Cea de-a doua prelevare de organe din acest an a avut loc la Spitalul Judeţean Arad, iar donatorul a fost un bărbat de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală. Deoarece nu există vreun pacient compatibil, inima prelevată va salva o viaţă în Croaţia, informează News.ro.

Au fost prelevate corneea, rinichii şi inima.

”Gestul familiei unui arădean, de 52 de ani, aflat în moarte cerebrală, va da şansa la viaţă unor oameni necunoscuţi care luptă în aceste momente, pe patul de spital, în aşteptarea transplantului salvator! Alţi doi oameni vor vedea din nou datorită aceleiaşi familii care a avut puterea să ia una dintre cele mai dificile şi în acelaşi timp nobile decizii – aceea de a salva alte vieţi, atunci când viaţa celui drag lor nu mai poate fi salvată!Intervenţia de prelevare s-a încheiat în urmă cu câteva minute iar, echipele de medici din Elveţia, Croaţia, Bucureşti şi Cluj Napoca împreună cu medici arădeni au prelevat cordul, rinichii şi corneea pacientului – care vor ajunge, de urgenţă, la pacienţi aflaţi în stare critică şi a căror viaţă depinde de un transplant”, transmit reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad.

Deoarece pe teritoriul naţional nu au existat pacienţi compatibili, inima arădeanului va salva viaţa unui pacient din Croaţia.

”Prelevarea de organe de la Arad a fost posibilă datorită eforturilor medicilor arădeni de anestezie şi terapie intensivă dr. Dana Moţ – coordonator Centrul de Transplant SCJU Arad şi dr. Adrian Crişan – kdp, Centrul de Transplant SCJU Arad. Mulţumim pentru implicarea şi profesionalismul de care au dat dovadă, cadrelor medicale din secţiile Anestezie şi Terapie Intensivă I, Neurologie şi Chirurgie Generală I şi din Blocul Operator I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi ne exprimăm întreaga recunoştinţă pentru că a ales să ofere o şansă la viaţă unor oameni necunoscuţi!”, mai precizează reprezentanţii unităţii medicale.

În data de 24 noiembrie, la Spitalul Judeţean Arad a avut loc prima prelevare de organe din acest an, de la un pacient de 54 de ani. Atunci au fost prelevate, ficatul, rinichii şi corneea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.