Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prelevare de țesut osos de la donator viu și transplant osos, efectuate cu succes la Spitalul din Târgu Mureș

Freepik.com
operație, chirurgi

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş au avut loc proceduri de prelevare ţesut osos de la donator viu şi o procedură de transplant osos. Donatorii sunt 2 pacienți cu coxartroză, cărora li s-a prelevat capul femural, iar apoi au fost protezați cu proteze totale ale articulației șoldului.

Cele două proceduri au avut loc luni și marți, în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Este vorba de două proceduri de prelevare ţesut osos de la donator viu şi o procedură de transplant osos, scrie Mediafax.

„Procedurile de prelevare ţesut osos de la donator viu s-au realizat în cadrul Programului Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon. Donatorii sunt doi pacienţi în vârstă de 59, respectiv 72 de ani, ambii cu diagnosticul de coxartroză dreaptă, cărora li s-a prelevat capul femural drept, ulterior au fost protezaţi cu proteze totale ale articulaţiei şoldului, în cadrul Programului Naţional de protezare”, transmit reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Mureș, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Cele două capete femurale prelevate au fost pregătite în sala de operaţie şi transmise ulterior către Banca de Ţesut Colentina, coordonată de dr. Andrei Nica. Medicul a participat la cele trei intervenţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.