DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PREMIERĂ China a aprobat PRIMUL TRATAMENT anticoronavirus

institut China covid-19

China a aprobat pentru prima dată un tratament anti-COVID-19, la doi ani după ce boala a apărut pentru prima dată pe teritoriul său, relatează joi AFP. Spre deosebire de un vaccin cu caracter preventiv, un tratament oferă îngrijire pacienţilor deja infectaţi cu virusul, pentru a evita complicaţiile grave. Într-o notificare publicată miercuri, Agenţia Naţională a Medicamentului din China a declarat că a acordat "aprobarea de urgenţă" pentru un tratament chinez împotriva COVID-19 pe bază de anticorpi monoclonali, scrie Agerpres.

Tratamentul, administrat prin injectare, a fost dezvoltat în comun de prestigioasa Universitate Tsinghua din Beijing, Spitalul No.3 din Shenzhen (sud) şi compania Brii Biosciences. Studiile clinice au arătat că tratamentul poate reduce cu 80% spitalizările şi riscul de deces la pacienţii fragili, potrivit Universităţii Tsinghua. Potrivit presei locale, tratamentul a fost utilizat la pacienţii infectaţi în timpul recentelor valuri epidemice de COVID-19.

China dispune de mai multe vaccinuri produse pe plan intern cu rate de eficacitate mai mici decât cele dezvoltate în străinătate. Două vaccinuri produse de Sinovac şi Sinopharm sunt recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Ţara asiatică, unde metropola chineză Wuhan (centru) a devenit la sfârşitul anului 2019 primul oraş din lume în care au fost raportate cazuri de COVID-19, a eradicat practic contagiunea recurgând la măsuri radicale: închiderea graniţelor, controale stricte de circulaţie, izolări. China, care nu a autorizat niciun vaccin dezvoltat în străinătate, afirmă că a vaccinat peste 70% din populaţia sa cu seruri fabricate local. Cu toate acestea, ţara s-a confruntat în ultimele luni cu focare sporadice de coronavirus. China a raportat joi 83 de noi contaminări cu COVID-19 la nivel naţional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.