Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premieră de la începutul războiului din Ucraina: Vladimir Putin pune piciorul într-o țară membră NATO fără riscul de a fi arestat

politico.com
putin

Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita Turcia pe 12 februarie pentru a se întâlni cu omologul său Recep Tayyip Erdogan, a declarat miercuri un oficial turc pentru Reuters, în ceea ce ar fi prima deplasare a liderului rus într-un stat NATO de la invazia Moscovei în Ucraina în februarie 2022, scrie news.ro.

Posibilitatea lui Putin de a călători în străinătate a fost limitată în martie anul trecut, când Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare împotriva sa pentru presupusa deportare a copiilor ucraineni în Rusia, o crimă de război. Rusia a negat acuzaţia şi a calificat mişcarea drept scandaloasă, dar a declarat că aceasta este oricum nulă din punct de vedere legal, deoarece Rusia nu este membră a CPI.

Nici Turcia nu este parte a Statutului de la Roma al CPI, astfel încât Putin poate călători în Turcia fără teama de a fi arestat în baza mandatului CPI.

Turcia, care împarte o frontieră maritimă atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia în Marea Neagră, a încercat să menţină legături bune cu ambele ţări de la invazia la scară largă a Moscovei. Ankara a oferit sprijin militar Kievului şi şi-a exprimat susţinerea pentru integritatea sa teritorială, dar se opune în acelaşi timp sancţiunilor impuse Rusiei.

Ankara a încercat să convingă Rusia să revină la Iniţiativa privind transportul cerealelor pe Marea Neagră, mediată de ONU şi Turcia pentru a asigura exporturi din porturile ucrainene în condiţii de siguranţă, un acord din care Moscova s-a retras în iulie anul trecut, după un an de implementare. Erdogan a declarat că alternativele la acest acord nu ar putea oferi o soluţie de durată.

În timp ce Kievul a declarat că sunt în curs de desfăşurare discuţii pentru reluarea acordului, Moscova spune că nu este interesată să îl restabilească.

Anterior anunţului referitor la vizita lui Putin, tot miercuri, Turcia şi Ucraina au semnat un acord care permite firmelor de construcţii turceşti să participe la reconstrucţia infrastructurii ucrainene afectate de războiul cu Rusia.

Turcia are legături economice strânse cu Rusia, în special în domeniul turismului, al aprovizionării cu gaze, al comerţului cu cereale şi alte produse agricole, ceea ce nemulţumeşte ţările occidentale. Însă cele două au fost pe poziţii opuse în ceea ce priveşte conflictele din Siria şi Libia, unde susţin tabere adverse, precum şi cu privire la tensiunile dintre Azerbaidjan şi Armenia în Caucazul de Sud.

Oficialul turc a mai anunţat că Erdogan se va duce în Egipt la 14 februarie. Cele două ţări şi-au îmbunătăţit relaţiile diplomatice prin numirea de ambasadori anul trecut, după un deceniu de tensiuni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.