Alin Udriște, Directorul General al Societății Naționale a Apelor Minerale SA (SNAM SA), companie cu capital 100% de stat aflată în portofoliul Ministerului Economiei, a fost prezent la deschiderea sezonului turistic al stațiunii balneoclimatice Geoagiu-Băi, județul Hunedoara, în contextul în care, în primăvară, SNAM a fuzionat prin absorbție cu societatea Germisara SA.
Alin Udriște a declarat că SNAM a derulat lucrări de investiții, contând în reparații capitale și mentenanța surselor de apă balneară din stațiune, a arătat importanța sinergiei dintre SNAM și Germisara pentru economia locală și a vorbit despre perspectivele sezonului turistic 2023 care abia a început.
“Sunt bucuros de faptul că statul român a susținut fuzinea SNAM-Germisara, un proiect la care am lucrat alături de colegii de la Societate și din Minister, un proiect în care cred cu tărie, ca și în proiectul unei fabrici de îmbuteliere de apă minerală. Odată finalizată fuziunea, nu am pierdut vremea și am derulat lucrări de reparații capitale și de mentenanță a surselor din Geoagiu-Băi, lucrări care sunt finalizate în proporție de peste 50% și care vor permite dezvoltarea economică a SNAM, a stațiunii și a turismului balnear. Totodată, am fost proactiv și am căutat partneneri în zonă, pentru a putea maximiza beneficiul SNAM. Sunt convins că, atunci când aceste parteneriate vor fi finalizate, SNAM va putea livra o cantitate semnificativ mai mare de apă balneară către furnizorii de servicii turistice din zonă, ceea ce se va reflecta pozitiv atât în rezultatul financiar al companiei, cât și în economia locală. Încurajez și îndemn turiștii români să ofere o șansă stațiunii Geoagiu-Băi, pentru că sunt mândru de ceea ce are de oferit România în termeni de calitate-preț în turismul balnear”, a declarat Alin Udriște, Directorul General SNAM SA.
Reamintim faptul că în urma fuziunii SNAM-Germisara, Societatea Națională a Apelor Minerale și-a adăugat în portofoliu o nouă licență de exploatare apă minerală balneo-terapeutică aflată în stațiunea Geoagiu Băi și devine astfel furnizor pentru domeniul balneației și wellness-ului din stațiune. Fuziunea permite o sinergie în administrarea celor două companii, printr-un sistem decizional unitar care conduce la o utilizare mai eficientă a resurselor umane și logistice. Societatea Națională a Apelor Minerale, cu experiența sa de succes (fiind o companie de stat pe profit), asigură premisele optime pentru exploatarea și valorificarea apei minerale terapeutice și pentru gestionarea eficientă din punct de vedere durabil și economic al patrimoniului preluat de la Germisara. Creșterea numărului de perimetre cu potențial de valorificare din punct de vedere terapeutic se înscrie în tendința actuală de dezvoltare a turismului balnear și al wellness-ului, fiind în concordanță cu Strategia Națională a României pentru dezvoltarea turismului 2019- 2030 dar și cu Strategia pentru dezvoltarea turismului balnear.
Odată cu intrarea în patrimoniul SNAM a surselor de apă ale Germisara, acestea vor beneficia de lucrări de reabilitare și extindere a perimetrelor, cu efect direct la creșterea incasărilor din vânzare de apă și la redevențe mai mari care reprezintă venituri la bugetul de stat.
Zona Geoagiu are particularităţi geologice unice, ceea ce a făcut-o să fie un permanent punct de atracţie al cercetătorilor. Astfel, încă din perioada interbelică se fac primele foraje de cercetare geologică care au urmărit punerea în valoare a zăcământului de ape minerale balneoterapeutice. La început cercetarea s-a bazat pe datele cunoscute din exploatarea izvoarelor din jurul mamelonului de travertin, pentru ca apoi aria de cercetare să se lărgească şi să fie puse în valoare alte surse de ape minerale balneoterapeutice.
Punerea în valoare a zăcământului şi optimizarea exploatării acestuia s-a făcut în perioada 1960-1985. În 2008, Geoagiu-Băi a fost clasificată ca stațiune turistică de interes național, iar la 27 septembrie 2010, stațiunea Geoagiu-Băi a primit la Bruxelles, titlul de Destinație turistică de excelență a Roâniei.
SNAM este cea mai importantă unitate din domeniul extracției și livrării de ape minerale naturale și terapeutice. Deținătoare a 43 de licențe de exploatare perimetre acvifere și a unei licențe de explorare, societatea are ca acționar unic Ministerul Economiei și este condusă după principiile guvernanței corporative pentru companiile de stat, încă din 2019. Anul trecut, compania a vândut 1,07 milioane de litri de apă și a realizat un profit de 2,9 milioane de lei, la o cifră de afaceri de 45 de milioane lei.
Comentează