Parlamentarii etiopieni au desemnat joi - în unanimitate şi pentru prima dată - o femeie, pe Sahle-Work Zewde, în funcţia de preşedintă a ţării, după demisia celui care a ocupat până acum acest post, în principal onorific, relatează AFP şi dpa preluatede Agerpres.
Sahle-Work (68 de ani), diplomat de carieră, a devenit astfel cel de-al patrulea şef de stat în Etiopia de la adoptarea Constituţiei ţării în 1995. Legea Fundamentală prevede că un preşedinte poate fi ales pentru maximum două mandate a câte şase ani.
Ea a fost până acum reprezentanta specială a secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Uniunea Africană (UA). Anterior a fost ambasadoare în Franţa, în Djibouti, în Senegal, şi reprezentanta permanentă a Etiopiei la Autoritatea interguvernamentală pentru dezvoltare (Igad), blocul regional est-african.
Înainte de a o desemna pe Sahle-Work, cele două camere ale parlamentului au aprobat demisia lui Mulatu Teshone din funcţia de preşedinte, pe care el o ocupa din 2013.
Preşedintele Etiopiei este oficial şeful statului, dar responsabilităţile sale sunt în principal simbolice şi onorifice. Puterea se află în principal în mâinile premierului, care reprezintă ţara la marile summituri internaţionale.
Premieră istorică în Etiopia - A fost aleasă prima femeie prședinte
București
10°C
Articole Similare

8
Adevărul din spatele sărbătorilor legale în Europa: cât costă o zi liberă
8

14
Reformă în armata SUA - Militarii americani vor avea voie să poarte arme personale în bazele militare
14

1.370
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
1.370

35
ONU se pregăteşte să voteze o rezoluţie privind deblocarea Strâmtorii Ormuz
35

3.910
Iranienii anunță că au doborât un avion F-35 american: Există șanse mici de supraviețuire a pilotului
3.910

27
Guvernul din Bangladesh a decis măsuri de reducere a consumului energetic pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
IDF anunță că a ucis 15 agenți Hezbollah într-un recent atac aerian în sudul Libanului
31

53
VIDEO Cel puțin șapte răniți în urma deraierii unui tren de pasageri în Rusia
53

3.436
VIDEO Tiger Woods l-a sunat pe Donald Trump după accident: Imagini surprinse de bodycam
3.436

68
Spania denunţă ingerinţa SUA într-un caz de eutanasie
68

174
Armă cu unde de șoc - Prima grenadă nouă a armatei SUA de la Războiul din Vietnam
174

2.997
Trump ia la țintă infrastructura civilă iraniană: "Urmează podurile, apoi centralele electrice!"
2.997

2.755
Asemănări între pandemia de Covid și războiul din Iran: Am putea vedea primele falimente
2.755
















Comentează