Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul-bacșiș și PSD împotriva eliminării supra-accizei la carburant și a taxei pe stâlp

Guvernul Ponta se încăpățânează să mențină măsurile aberante fiscale, prin respingerea de azi a celor două propuneri legislative pe care le-am inițiat și care sunt vitale pentru români. Din păcate, majoritatea PSD din Camera Deputaților a refuzat adoptarea propunerilor clare ale PNL de eliminare a două dintre cele mai aberante taxe impuse de Guvernul Ponta: supra-acciza la carburanți (Pl-x nr. 374/2014) și taxa pe clădirile speciale (Pl-x nr. 373/2014).

Acestea sunt două dintre cele 40 de taxe noi și impozite majorate pe care Guvernul Ponta le-a pus în aplicare în ultimii trei ani. O altă decizie a Guvernului PSD în dezavantajul contribuabilului ține de raportarea accizei la carburanți, nu la cursul Băncii Centrale Europene, ci la un curs mult mai mare, de 4,7 lei pe euro, ales abuziv de premierul Ponta și Guvernul PSD. Impactul economic este devastator. Intr-o țară cu resurse bogate, românii plătesc azi benzina și motorina mai scump decât austriecii, polonezii, bulgarii sau ungurii, țări fără resurse.

Dacă tot vom rămâne cu cea mai scumpă mâncare din Europa și după micșorarea TVA la alimente, ar fi trebuit să coborâm România din topul celor mai mari prețuri la carburanți, prin eliminarea supraaccizării benzinei și a motorinei.

Inventivitatea Guvernului în a mări fiscalitatea trebuie stopată. Propaganda mincinoasă a PSD făcută în jurul relaxării unor măsuri fiscale trebuie să înceteze. Avem încă o dovadă a minciunii PSD. Una au promis, alta au făcut! Cele două propuneri clare de relaxare fiscală sunt măsuri liberale care corectează greșelile stângii taxatoare, care ar trebui luate pentru a destinde atmosfera din mediul de afaceri încorsetat de impozitările populist-ineficiente ale PSD.

Consumul de carburanți în România a scăzut pentru că prețul este mult mai mare decât în alte state, ceea ce face ca transportatorii români să treacă granița pentru a-și face plinul. PSD a promis, în luna februarie a acestui an, că va face ceea ce PNL a cerut anul trecut și anume să elimine această supra-acciză aberantă. Surpriza: Premierul-bacsis s-a răzgândit! Din nou parlamentarul Ponta cu echipa sa a arătat că gândește și acționează altfel decât promite premierul Ponta! Eliminarea supraaccizării benzinei și a motorinei este o minciună gravă a PSD, la fel de gravă ca și cei zero km de autostradă făcuți de PSD din banii colectați. Ar fi trebuit sa renunțăm și la suprarealista taxă de stâlp care face pe unii investitori să plece sau pe alți investitori să nu mai vină în Romania. Aceste măsuri fiscale ar fi un adevărat și imediat impuls, eficient, pentru creșterea puterii de cumpărare, dezvoltarea economiei, a afacerilor întreprinzătorilor români. Abia apoi vor crește locurile de muncă, prețurile vor scădea, iar nivelul de trai se îmbunătățește. Nu populist, ci în mod real.

Prin introducerea impozitului pe clădirile speciale, Guvernul Ponta a demonstrat că, dincolo de declarațiile triumfaliste,  eșecurile  pot fi contabilizate destul de ușor. Altfel, nu ar fi venit cu o propunere de reducere a acestui impozit.

România are nevoie de investiții masive pe infrastructură, iar această taxă pe clădirile speciale este de fapt un impozit pe investiții. După ce în 2014 circa 1,5 miliarde lei din investițiile private au fost blocate în bugetul de stat prin introducerea impozitului pe clădirile speciale, în acest an un alt milliard de lei urmează să fie înghițit de bugetul public. Niciun alt stat în lume nu și-a nenorocit investițiile și echipamentele de producție cu o taxă atât de aberantă cum a făcut guvernul Ponta. Nimeni în lume nu aplică o taxa atât de mare pe clădirile speciale așa cum a făcut PSD în România. România nu are nevoie de o reducere a taxei pe clădirile speciale, așa cum propune mai nou Guvernul Ponta, ci de una complet eliminată.

Din păcate, votul de respingere pe care l-a dat PSD uită că această taxă a lovit aprig în întreprinderi, a lovit aprig în domeniile agriculturii, energiei, extracției de petrol și gaze, minereului, telecomuncații, a lovit foarte tare în facturile pe care le plătește fiecare român la utilități!

Având în vedere aceste considerente, PNL cere insistent în noul Cod fiscal eliminarea taxei pe clădirile speciale și a supra-accizei la carburanți care împovărează românii inutil și care intră în prețul tuturor bunurilor și serviciilor consumate.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.