Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Boris Johnson nu a pierdut timpul, în pandemie: Este din nou tătic, în numai un an

smartradio.ro
Boris Johnson

Soţia premierului britanic Boris Johnson, Carrie, a născut o fată, a anunţat cuplul, al doilea lor copil, după Wilfred, născut în aprilie 2020, şi cel puţin al şaptelea al liderului conservator, relatează The Guardian, potrivit news.ro.

”Premierul şi doamna Johnson sunt încântaţi să anunţe naşterea unei fete sănătoase la un spital din Londra în această (joi) dimineaţă”, anunţă ei într-un comunicat.

”Atât mama, cât şi fiica sunt foarte bine. Cuplului îi face plăcere să mulţumească strălucitei echpe a maternităţii NHS pentru toată grija şi sprijinul”, se arată în comunicat.

Fata este sora lui Wilfred, fiul cuplului Johnson, născut în aprilie 2020.

Boris şi Carrie s-au căsătorit în secret, în mai.

Boris Johnson are patru copii, toţi în vârstă de peste 20 de ani, cu cea de-a doua sa soţie, avocata Marina Wheeler. Ei au divorţat în 2020, după 25 de ani de căsnicie.

El are ce puţin încă un alt copil dintr-o relaţie extraconjugală.

Liderul conservator a refuzat în mai multe rânduri să spună câţi copii are. Într-un interviu acordat NBC în septembrie declara că are şase copii.

Vestea intervine într-o săptămână agitată a premierului britanic, care a anunţat o anchetă în urma unor dezvăluiri despre o petrecere de Crăciun, anul trecut, la sediul Guvernului, în tmpul carantinei.

La naşterea lui Wilfred, Boris Johnson se afla în convalescenţă după ce a fost internat la terapie intensivă, bolnav de covid-19.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.