DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Boris Johnson și-a enumerat priorităţile cu privire la redresarea Regatului Unit în urma alegerilor locale de joi

Agerpres - Reuters
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson, a cărui poziţie s-a consolidat în urma alegerilor locale de joi, a făcut din ”redresarea” post-covid a Regatului Unit ”prioritatea” programului său legislatv, marţi, în tradiţionalul discurs al tronului, primul angajament public major al reginei Elizabeth a II-a de la funelarile soţului său, relatează AFP.

Liderul conservator şi-a enumerat priorităţile, prin vocea suveranei în vârstă de 95 de ani, după succesul Paritdului său Conservator la urne joi - susţinerea relansării economice, combaterea infracţionalitţii, acţiunea în favoarea luptei împotriva modificărilor climatice şi ”redresarea” zonelor defavorizate - în contextul în care regatul începe să revină la normalitate, mulţumită campaniei de vaccinare împotriva covid-19, scrie News.ro.

”Prioritatea Guvernului meu este să asigure redresarea naţională după pandemie, pentru a face Regatul Unit mai puternic, mai sănătos şi mai prosper decât înainte”, a declarat Elizabeth a II-a în uralele Camerei Lorzilor, în deschiderea noii sesiuni parlamentare, într-un ceremonial cu un fast puternic redus din cauza epidemiei.

”Pentru a realiza acest lucru, Guvernul meu va consolida oportunităţile în întreg Regatul Unit, susţinând locurile de muncă, întreprinderile şi creşterea economică”, a declarat suverana, însoţită de prinţul moştenitor Charles, în vârstă de 72 de ani.

Regina - care nu a purtat mască - a renunţat la caleaşcă, pe care a înlocuit-o cu un Range Rover, dar şi la coroană, pe care a înlocuit-o cu o pălărie de lavandă.

În vederea respectării exigenţelor distanţării sociale. numai câteva zeci de parlamentari, care au purat mască - din cei 600 de obicei - au asistat la discurs, şi numai în urma unei test covid-19 negativ.

Acesta este primul angajament al suveranei în afara Castelului Windsor de la funeraliile prinţului Philip, decedat la vârsta de 99 de ani în aprilie.

POZIŢIE DE FORŢĂ

Boris Johnson îşi prezintă progranul de politică naţională dintr-o poziţie de forţă. Conservatorii, mari învingători ai alegerilor de la sfârşitul lui 2019, au continuat să câştige teren în detrimentul laburiştilor, în alegerile locale, cărora le-au cucerit un bastion istoric din nord-estul Angliei, Hartlepool.

Însă liderul conservator se confruntă, concomitent, cu provocări în menţinerea unităţii Regatului Unit, în contextul în care o majoritate separatistă din Parlamentul scoaţian cere un nou referendum de autodeterminare a Scoţiei, căruia Johnson i se opune ferm.

În plan economic, priorităţile sale în viitorul an prevăd investiţii în infrastructura transporturilor, în industrii verzi care să creeze locuri de muncă şi în reţeaua 5G şi Internetul cu viteză mare - promisiuni făcute înaintea alegerilor legislative.

În vederea unei stimulări a regiunilor, după ieşrea din Uniunea Europeană (UE), la 1 ianuarie, urmează să se creeze opt porto-franco, zone considerate fiscal în afara teritoriului vamal naţional.

Guvernul intenţionează totodată să aprofundeze relaţiile comerciale cu ţările de la Golful Persic, din Africa şi din regiunea indo-pacifică, care înregistrează o creştere puternică.

După o asigurare a unei relansări, obiectivul este aducerea finanţelor publice, foarte solicitate în timpul crizei sanitare, ”pe o linie sustenabilă”.

În domeniul luptei împoriva modificărilor climatice, o lege urmează să stabilească definitiv obiectivele Regatului Unit, în contextul în care acesta se pregăteşte să găzduiască marea conferinţă ONU privind lupta împotriva încălzirii globale (COP26).

Londra s-a angajat să-şi reducă emisiile de dioxid de carbon cu 78% până în 2036, faţă de nivelul din 1990, şi vizează neutralitatea carbonului în 2050.

Executivul preconizează să lupte mai dur împotriva infracţionalităţii, printr-o înăsprire a pedepselor cu închisoarea în cazul infracţiunilor celor mai grave.

El intenţionează să-şi însăprească politica împotriva migraţiei - o promisiunea-cheie a referendumului Brexitului din 2016. Londra vzează mai ales traversarea Canalului Mânecii de către migranţi care vin din Franţa cu ambarcaţiuni improvizate.

Guvernul britanic a provocat în martie o controversă, după ce şi-aprezentat reforma sistemului de azil, care vizează o descurajare a imigraţiei ilegale, prin care nu mai acordă aceleaşi drepturi persoanelor, în funcţie de faptul dacă au intrat în mod legal sau ilegal în regat.

În faţa noilor ameninţări, Boris Johnson intenţionează, de asemenea, să modernizeze capcităţile militare ale ţării şisă legifereze cu scopul de a ”contracara activitatea ostilă a unor state străine”.

Între alte priorităţi se află o continuare a programului vaccinării, susţinerea serviciului public de sănătate NHS, lupta împotriva obezităţii şi înfiinţarea unei agenţii de cercetare şi dezvoltare.

Terapiile de conversie a homosexualilor vor fi interzise.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.