Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Bulgariei anunță când vor fi redeschise restaurantele și cluburile de noapte

Boiko Borisov

Bulgaria va redeschide restaurantele în martie şi cluburile de noapte în aprilie, a declarat miercuri premierul Boiko Borisov, care mizează pe programul de vaccinare şi pe un număr important de însănătoşiri ale bolnavilor de COVID-19, relatează Reuters, potrvit AGERPRES.

Bulgaria a început săptămâna trecută un program de vaccinare în masă, sperând să îmbunătăţească ritmul procesului de imunizare, în contextul în care se plasează printre ultimele ţări din UE la acest capitol, pe fondul neîncrederii populaţiei faţă de vaccinurile împotriva COVID1-9.

În ciuda unei înmulţiri treptate a noilor infectări cu coronavirus în ultima lună, Borisov a spus că Bulgaria îşi dezvoltă rapid o protecţie împotriva îmbolnăvirilor, care justifică ridicarea restricţiilor.

Aproximativ 150.000 de bulgari au fost vaccinaţi până acum, dintre care 17.000 numai marţi, iar alţi 200.000 şi-au revenit din boală, a spus Borisov la o şedinţă de guvern.

Citește și: Scandal între Diana Șoșoacă și Grigore Cartianu, în direct la TV: Șoșoacă a plecat din emisiune/VIDEO

"În Bulgaria, unde există măsuri atent respectate, care sunt în acelaşi timp cele mai liberale din Europa, avem rezultate ce le permit oamenilor să trăiască normal. Bulgarii nu simt că există o pandemie, ca în alte ţări europene", a afirmat el.

Bulgaria a redeschis la începutul lui februarie şcolile generale, mall-urile şi sălile de fitness, dar de la sfârşitul lunii noiembrie ţine închise restaurantele şi barurile, din cauza temerilor legate de noile tulpini ale coronavirusului, mai contagioase.

Decizia a fost primită cu proteste atunci de proprietarii de restaurante şi baruri. Ridicarea interdicţiei înainte de alegerile de la 4 aprilie ar urma cel mai probabil să tempereze parţial nemulţumirea lor.

Ministerul Sănătăţii va prezenta în această săptămână condiţiile concrete, legate de capacitate şi regulile de distanţare, ce vor trebui respectate pentru redeschiderea restaurantelor.

Bulgaria a raportat miercuri 1.800 de noi infectări pentru 24 de ore, aproape jumătate din bilanţul zilnic din noiembrie, dar în creştere faţă de cele aproximativ 600 de cazuri zilnice de luna trecută.

În Bulgaria au fost înregistrate până acum 240.391 de cazuri de infectare, dintre care 9.978 de decese.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.