Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Ciolacu le-a dat termen ministerelor: 'Îmi doresc un plan coerent, concret, pe care să ni-l asumăm transparent'

stiripesurse.ro
marcel ciolacu guvern

Premierul Marcel Ciolacu le solicită ministerelor să prezinte, până la sfârşitul lunii octombrie, proiectele de dezvoltare a serviciilor publice digitale care intră la finanţare, informează un comunicat al Guvernului.

Premierul Ciolacu a prezidat miercuri, la Palatul Victoria, lucrările Comitetului pentru e-guvernare şi reducerea birocraţiei (CERB). Acesta a avut drept scop pregătirea portofoliului de proiecte ale instituţiilor publice pentru apelurile dedicate e-guvernării, precizează sursa citată.

"Până la data de 30 octombrie, ministerele trebuie să prezinte proiectele care vor intra în finanţarea dedicată dezvoltării serviciilor publice digitale. Îmi doresc un plan coerent, concret, pe care să ni-l asumăm transparent şi pe care să îl implementăm fără întârzieri. România nu poate progresa fără digitalizare", a declarat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicatul menţionat.

Proiect de țară

Şeful Guvernului a solicitat prezenţa miniştrilor la viitoarea şedinţă a comitetului interministerial. Ciolacu a subliniat că digitalizarea României este un proiect de ţară, care trebuie asumat de echipa guvernamentală în beneficiul cetăţenilor.

"Investim 524 de milioane de euro pentru dezvoltarea serviciilor publice electronice. Fonduri există, esenţială în acest moment este capacitatea noastră de a le folosi eficient pentru îmbunătăţirea relaţiei dintre cetăţean şi stat. Întâlnirea de astăzi a avut scopul de a mobiliza toate resursele administrative pentru a ne asigura că nu ratăm această uriaşă oportunitate. Marile proiecte de digitalizare ale României trebuie implementate cât mai repede, pentru ca românii să poată interacţiona cu administraţia la un click distanţă", a declarat şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan.

În contextul întâlnirii, reprezentanţii echipei guvernamentale au stabilit drept priorităţi pentru următoarea perioadă trecerea la tehnologiile de tip cloud, implementarea porţii de acces unice pentru serviciile publice electronice prin utilizarea ROeID şi asigurarea interoperabilităţii bazelor de date într-un mod "transparent şi sigur" pentru români, mai menţionează comunicatul transmis de Guvern.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.