Prim-vicepreşedintele PNL Catalin Predoiu a declarat miercuri ca va prezenta la nivelul conducerii restrânse a partidului, în comisia de unificare, stadiul elaborarii programului de guvernare pe care trebuie sa-l finalizeze pâna în 28 februarie, acesta presupunând mai multe etape în urmatorii ani.
Predoiu a fost întrebat care este stadiul elaborarii programului de guvernare al PNL.
"Voi informa astazi comisia de organizare a unificarii despre stadiul elaborarii programului, avem un termen în 28 februarie pentru prezentarea unui proiect şi vom respecta acest termen. Colegii lucreaza şi lucrurile sunt în grafic", a afirmat prim-vicepreşedintele PNL.
El a menţionat ca sunt consultari cu societatea civila, experţi, economişti, existând si o "legatura şi cu organismele financiare internaţionale".
Predoiu a declarat ca programul de guvernare va fi "rezonant" cu platforma prezidenţiala a lui Klaus Iohannis.
"În mod cert va trebui sa vizeze etape, o prima etapa este pâna în 2016 daca intram la guvernare, apoi un orizont de patru ani plus alţi patru", a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.
El a fost întrebat daca programul de guvernare va presupune facilitaţi fiscale pentru investitori.
"Sa ştiţi ca nu facilitaţile fiscale sunt problema în dezvoltarea unei industrii, ci barierele administrative şi legislative. România, de exemplu, nu a implementat înca complet actul european pentru IMM-uri, şi acest act european prevede eliminarea tuturor barierelor administrative şi legislative. O companie sa fie înfiinţata mai repede, cu costuri mai mici şi sa aiba posibilitatea sa-şi desfaşoare afaceri", a raspuns Predoiu.
Comentează