Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Dorin Recean pleacă la București

ciolacu recean

Premierul Dorin Recean va efectua miercuri o vizită de lucru în România. Șeful executivului va participa la cea de-a doua ediție a Forumului Moldova-România: Capital Bridges 2024, transmite IPN preluat de stiripesurse.md

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a precizat că evenimentul este organizat de Bursa de Valori de la București, împreună cu partenerii din Republica Moldova și România. „Este o continuare a primului astfel de eveniment de mare succes care a avut loc în anul 2022. Evenimentul promovează cooperarea economică solidă și interconectarea piețelor de capital dintre Republica Moldova și România”, a notat Daniel Vodă.

Potrivit lui, premierul Recean va avea intervenții în cadrul acestei platforme, unde va vorbi despre necesitate mai multor investiții, mai multor contacte economice între agenții și businessmenii din ambele maluri ale Prutului.

La eveniment vor participa și președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, președintele parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, premierul României, Marcel Ciolacu și alți oficiali, printre care și guvernatorii băncilor centrale din ambele țări.

„Participanții vor mai discuta reformele macroeconomice, oportunități de investiții și progrese în sectorul bancar din Moldova, creând terenul pentru îmbunătățirea relațiilor economice bilaterale în contextul aderării Republicii Moldova la UE și sprijinului colosal pe care îl oferă România în acest sens”, a precizat purtătorul de cuvânt al executivului.

Din Delegația Guvernului fac parte ministrul finanțelor, Petru Rotaru, și vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al dezvoltării economice și digitalizării. Potrivit lui Daniel Vodă, această zi de 27 martie este simbolică. Pe 27 martie 1918 a avut loc Unirea Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu Regatul România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.