Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Greciei anunță că statul va acoperi 10% din achiziţiile de alimente pentru gospodării

Kyriakos Mitsotakis

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat sâmbătă că statul va acoperi 10% din achiziţiile de alimente pentru gospodării, în funcţie de venit, ca măsură de sprijinire a populaţiei, care se confruntă cu inflaţia, transmite AFP, citat de Agerpres.

"Începând cu luna februarie, statul va acoperi 10% din achiziţiile pentru gospodării timp de şase luni în supermarketuri şi magazine alimentare" precum brutării sau pescării, a declarat Mitsotakis în faţa Parlamentului înaintea votării bugetului pe 2023.

Grecia se luptă cu inflaţia care a ajuns la 12% în septembrie, înainte de a scădea uşor în octombrie la 9,1%.

Astfel, va fi stabilit un plafon lunar de persoană în valoare de 220 de euro, cu o majorare de 100 de euro pentru fiecare membru al familiei şi un maxim de 1.000 de euro.

Beneficiarii vor fi familiile cu un venit anual de maxim 24.000 de euro, cu 5.000 de euro suplimentari pentru fiecare copil.

Finanţarea acestei măsuri, estimată la 650 de milioane de euro, va fi asigurată din "veniturile excedentare a două rafinării greceşti", a explicat premierul Mitsotakis.

Totodată, premierul grec a anunţat menţinerea subvenţiilor pentru electricitate şi gaze naturale."În total, peste opt miliarde de euro vor fi alocate la nivel naţional", a spus el.

Potrivit Ministerului de Finanţe, criza energetică şi consecinţele economice ale războiului din Ucraina vor continua să afecteze economia greacă prin inflaţie şi încetinirea creşterii economice în zona euro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.