Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul italian Mario Draghi a mulţumit Japoniei că redirecţionează încărcături de gaz natural lichefiat spre Europa

La Repubblica
Mario Draghi

Premierul italian Mario Draghi a mulţumit miercuri Japoniei că a fost de acord cu promptitudine să redirecţioneze încărcături de gaz natural lichefiat (GNL) destinate unor ţări terţe către Europa, relatează Reuters.

Europa, care primeşte 40% din importurile sale de gaz din Rusia, a făcut eforturi pentru a-şi diversifica mixul de aprovizionare cu energie, în contextul în care conflictul din Ucraina escaladează.

Comisia Europeană este aşteptată să prezinte în această lună planuri care să contribuie la reducerea dependenţei Europei faţă de energia rusească, dezvoltând mai repede sursele de energie regenerabilă şi înlocuind gazul rusesc cu surse alternative.

După o întâlnire bilaterală cu premierul japonez Fumio Kishida la Roma, Draghi a spus că cele două ţări au condamnat invazia rusă din Ucraina, sunt angajate pentru obţinerea unui armistiţiu - chiar şi unul local pentru evacuarea cetăţenilor - şi sunt favorabile negocierilor de pace cu Rusia, potrivit Agerpres.ro.

"Continuăm să ajutăm Ucraina şi să punem presiune pe Rusia pentru a înceta ostilităţile imediat", a spus Draghi.

Kishida a spus că a fost de acord cu Draghi că este important "ca întreaga comunitate internaţională, inclusiv G7, să răspundă hotărât la invazie" şi că este datoria atât a Japoniei, cât şi a Italiei, "să facem tot posibilul pentru a susţine guvernul ucrainean şi poporul său".

Cei doi lideri au exprimat de asemenea preocupări privind testele cu rachetă ale Coreei de Nord.

"După cum a arătat testul cu rachetă de azi al Coreei de Nord, gradul de tensiune din Asia de Est creşte", a spus Kishida.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.