Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Li,la Berlin:Vrea să poziţioneze China ca lider în combaterea schimbărilor climatice

Daily Express
china

Premierul chinez Li Keqiang a sosit miercuri la Berlin, în prima etapă a unui turneu european, o vizită menită să poziţioneze Beijingul drept lider global al luptei împotriva schimbărilor climatice, în contextul iminentei retrageri a SUA de către preşedintele Donald Trump din Acordul de la Paris, transmite Reuters. Prim-ministrul chinez a fost întâmpinat cu onoruri militare la sediul cancelariei, devenind al doilea lider al unui gigant asiatic care vizitează Germania în tot atâtea zile, după premierul indian Narendra Modi.

China, mult timp recunoscută ca puterea comercială dominantă a lumii, speră că, arătând leadership în lupta împotriva schimbărilor climatice, îşi va putea transfera puterea economică într-o influenţă politică sporită. "Prin iniţiativa 'One Belt One Road', China s-a autopromovat drept un stat lider în problemele de mediu şi multilateralism', a declarat un consilier de rang înalt al unui guvern din grupul G7, referindu-se la nou-creatul forum de cooperare eurasiatic. Relaţiile între principalele două state exportatoare ale lumii, China şi Germania, au fost adesea tensionate, planurile Beijingului de a introduce o cotă minimă pentru vânzarea de autovehicule electrice fiind un subiect spinos pe care Berlinul îl va aduce, cel mai probabil, în discuţie în timpul vizitei lui Li. O astfel de cotă ar afecta industria germană de autovehicule, încă axată pe motoare cu combustie internă, conform Agerpres.

După summitul G7 de sâmbătă din Sicilia, cancelarul Merkel şi alţi oficiali germani au semnalat însă că nu văd în SUA conduse de preşedintele Trump un partener de încredere într-o serie de probleme, de la liberul schimb până la combatarea schimbărilor climatice. Marţi, Angela Merkel l-a felicitat pe Modi pentru angajamentul 'aprofundat' al Indiei faţă de Acordul climatic, în timpul vizitei premierului indian la Berlin, văzută drept un semn al îndreptării atenţiei Berlinului spre Asia, în replică la poziţia lui Trump.

După capitala germană, premierul Li se va deplasa la Bruxelles pentru un summit China-UE, în care se aşteaptă ca părţile să-şi afirme angajamentul faţă de combaterea schimbărilor climatice, o declaraţie menită să trimită un mesaj puternic către Donald Trump.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.