DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Premierul Ludovic Orban: 'Numărul mare al românilor din Diaspora nu trebuie să devină o tragedie'

ludovic orban

Ludovic Orban a declarat, luni, în ședința solemnă de la Parlament, este de datoria politicienilor să respecte așteptările cetățenilor și să lucreze pentru adoptarea deciziilor necesare și că numărul mare al românilor din Diaspora nu trebuie să devină o tragedie a României, anunță MEDIAFAX.

”Este datoria parlamentarilor de astăzi, a guvernului, a liderilor politici în general, să respecte aceste așteptări și să lucreze pentru adoptarea deciziilor necesare, inclusiv prin re-examinarea sistemului constituțional și legislativ, astfel încât democrația să fie întărită. La fel ca în 1918 și apoi în 1919-1920, unitatea de voință și acțiune dintre societate și elitele politice s-a arătat a fi cheia progresului țării. Iar România are nevoie de progres, o știm cu toții, o știe întreaga societate, numai decizia politică și administrativă întârzie să recunoască până acum aceste așteptări”, a declarat Ludovic Orban.

Citește și: Liviu Dragnea, prima postare pe Facebook, după încarcerare: România, de dragul tău am sacrificat tot

El a mai spus că, indiferent de situație, clasa politică este obligată să acționeze în conformitate cu voința clare exprimată de societate.

”Așa cum ne-am angajat în fața dumneavoastră, prin programul nostru, Guvernul în numele căruia vă vorbesc astăzi, va lucra – în timpul limitat pe care îl avem la dispoziție – pentru a da un impuls hotărât României în direcția acestui progres și va coopera cu toate forțele politice și sociale care sunt în mod onest devotate interesului public”, a adăugat premierul și că

Orban a vorbit și despre românii din străinătate, afirmând că spus că nu poate fi "ignorată” voinţa şi contribuţia românilor din diasporași că „implicarea Diasporei în viața politică românească este semnul clar al dorinței de a contribui la progresul țării” și că „suntem obligați să răspundem cum se cuvine”, ținându-i aproape și știind cum să-i aducem înapoi.

„Românii din afara țării sunt o resursă prețioasă, oriunde s-ar afla, o parte a societății noastre, față de care statul român trebuie să fie responsabil. (...) Astăzi, Diaspora românească este foarte puternică, mult mai prezentă, iar dorința sa de a participa la construirea viitorului țării este la fel de mare. Nu putem ignora voința și contribuția acestor concetățeni ai noștri, deoarece toți suntem parte ai aceleiași națiuni. Faptul că a cincea parte dintre cei care își exercită dreptul de vot trăiesc astăzi în afara țării, nu trebuie să devină o tragedie a României, și nu va deveni cu o singură condiție, dacă vom ști să ținem legătura cu ei, să ținem cont de ceea ce așteaptă de la noi, dacă vom ști să-i aducem înapoi pe cei care-și doresc și să-i ținem aproape pe cei care preferă să-și construiască viitorul în altă parte, dar vor și le pasă de destinul țării din care provin”, a explicat premierul.

Citește și: Pagina de Facebook a lui Liviu Dragnea, luată cu ASALT de internauți NEMULȚUMIȚI după mesajul acestuia de 1 Decembrie

La momentul publicării acestei știri, are loc, în Parlament, ședinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului consacrată celebrării Zilei Naţionale a României. La eveniment participă Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Principesa Margareta, Preafericitul Daniel, precum și Emil Constantinescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.