Premierul nord-macedonean Zoran Zaev a cerut sâmbătă organizarea de alegeri anticipate, în urma refuzului Uniunii Europene de a începe negocierile de aderare a ţării sale la blocul comunitar, care era una dintre priorităţile mandatului său, relatează AFP şi dpa potrivit Agerpres.
"Iată ce propun: organizarea rapidă de alegeri prin care voi, cetăţenii, veţi decide calea pe care să mergem", a declarat premierul într-un discurs televizat.
El a calificat eşecul liderilor UE de a conveni asupra lansării negocierilor de aderare cu ţara sa drept "o mare nedreptate" şi "o mare greşeală istorică".
Şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a afirmat vineri că impasul în care a ajuns lansarea negocierilor de aderare la UE cu Macedonia de Nord şi Albania reprezintă o "greşeală istorică".
O decizie de a da undă verde acestor negocieri, la summitul european care a avut loc săptămâna aceasta de la Bruxelles, a fost blocată de opoziţia Franţei, susţinută de Danemarca şi Olanda. Parisul argumentează că procesul de extindere a UE în ansamblul său necesită o reformă şi că UE trebuie să-şi facă ordine în propria "curte" înainte de a primi noi membri.
Premierul Macedoniei de Nord cere alegeri anticipate
Explorează subiectul
Articole Similare

181
Franţa şi Norvegia au pus la cale un plan de susţinere a Ucrainei: ce prevede acordul semnat
181

625
Adio, Africa așa cum o știm! Continentul se rupe sub ochii noștri
625

310
ICE se retrage din Minneapolis - ”Țarul Frontierelor” anunță că Trump a aprobat încetarea misiunii
310

32
A fost stabilită data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC
32

403
A devenit tată la 91 de ani: "Sunt în formă bună”. Povestea uimitoare a bărbatului cu șapte copii
403

416
VIDEO Donald Trump avertizează Iranul: vor fi consecințe 'foarte traumatizante' dacă respinge acordul nuclear
416

387
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a vizat obiective militare și energetice din regiunile Volgograd și Tambov
387

590
Au apus vremurile în care lumea se baza pe America. Cum s-a ajuns ca Europa să fugă de Donald Trump și nu după el
590

36
UE ameninţă Belgradul cu blocarea finanţărilor din cauza legilor privind justiţia
36

1.060
Îndrăgostită de un agent rus, fiica unui preot din Ucraina a devenit spion. A livrat rivalilor informații militare importante
1.060

45
Barack Obama critică decizia lui Trump privind schimbările climatice
45

973
Cum și-au schimbat principalii aliați NATO părerea despre SUA: Sondaj POLITICO
973

3.437
Trump îi bate obrazul președintelui Israelului: Ar trebui să-i fie rușine
3.437

















Comentează