Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, avertizează că tranziţia post-Brexit s-ar putea încheia fără acord

CCIR
Brexit

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a admis, marţi, că negocierile cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit s-ar putea încheia fără acord, deşi ambele părţi vor depune eforturi până în ultimul moment, anunță MEDIAFAX.

Întrebat dacă negocierile vor continua până în ultimul moment, Boris Johnson a declarat: "Sigur că da".

"Suntem mereu încrezători dar ar putea veni un moment în care vom admite că este momentul încheierii negocierilor şi că aşa stau lucrurile. Vom prospera foarte mult în orice mod şi, dacă vom ajunge la un model precum cel australian, este bine şi aşa", a afirmat Boris Johnson. Australia nu are acord comercial cu Uniunea Europeană, astfel că schimburile se desfăşoară în virtutea normelor Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Citește și: Noua HARTĂ politică a României - Rezultatele obţinute de partide în fiecare judeţ

Boris Johnson urmează să se deplaseze la Bruxelles pentru ultimele eforturi de ajungere la un acord cu Uniunea Europeană.

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, a discutat telefonic, luni seară, cu premierul Marii Britanii, Boris Johnson, dar deocamdată nu au ajuns la un acord. "Am convenit că nu se întrunesc condiţiile pentru finalizarea unui acord, din cauza diferenţelor semnificative în trei probleme esenţiale: standardele concurenţiale egale, principiile de guvernare şi cotele de pescuit", au anunţat Ursula von der Leyen şi Boris Johnson, într-o declaraţie comună, publicată pe site-ul Comisiei Europene. "Le-am cerut şefilor echipelor de negociere să pregătească o sinteză asupra disensiunilor rămase, pentru a avea o discuţie într-o reuniune cu participare fizică, la Bruxelles, în următoarele zile", precizează Ursula von der Leyen şi Boris Johnson. Negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, a semnalat luni că încă există disensiuni, sugerând că termenul-limită pentru ajungerea la un acord ar fi miercuri.

"Rezultatul încă este incert, poate merge în ambele direcţii", a declarat un diplomat european, sub protecţia anonimatului, conform cotidianului The Guardian.

Guvernul Boris Johnson poartă negocieri cu Uniunea Europeană pentru configurarea relaţiilor post-Brexit, în contextul în care perioada de tranziţie expiră pe 1 ianuarie 2021.

Reprezentantul Franţei în Comisia Europeană, Thierry Breton, comisar pentru Piaţa Internă, a avertizat recent că nu va exista niciun acord post-Brexit dacă Marea Britanie nu acceptă standardele UE. "Eu înţeleg foarte bine că prietenii noştri britanici vor să beneficieze de pe urma pieţei comunitare. Dacă britanicii acceptă aceste reguli, vor fi bineveniţi. Dacă nu le acceptă, nu va fi niciun acord", a atras atenţia Thierry Breton.

Premierul britanic, Boris Johnson, a admis acum câteva săptămâni că este incertă eventualitatea unui acord cu Uniunea Europeană privind relaţiile post-Brexit, însă a susţinut că Marea Britanie oricum va prospera.

Citește și: INS contabilizează 'REALIZĂRILE' Guvernării PNL: PIB a scăzut în trimestrul III cu 6,0% față de T3 2019

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană. Downing Street vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor, în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie. Recent, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a avertizat că Uniunea Europeană trebuie să se pregătească pentru scenariul încheierii fără niciun acord a tranziţiei post-Brexit.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.