Premierul Moldovei, intervenție în inima justiției: Să fie arestați procurorii și judecătorii care nu au finalizat cazurile celor care ar trebui să fie închiși

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 29-05-2024

Actualizat: 29-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Guvernul Republicii Moldova

Premierul Dorin Recean i-a îndemnat astăzi pe judecătorii și procurorii onești din sistem să facă un pas în față și să-i aresteze pe acei oameni ai legii care continuă să ia mită și să-i amnistieze pe unii „care trebuie să stea la închisoare”. Prim-ministrul Recean a făcut această declarație în contextul amnistierii ex-deputatului democrat, Constantin Țuțu, inculpat în crima din Codrii Orheiului. Totodată, oficialul s-a referit și la o decizie a instanței de judecată prin care un fost judecător implicat în legalizarea a peste 300 de milioane de dolari prin intermediul „spălătoriei rusești” a fost scos basma curată și despăgubit de stat cu 1,2 milioane de lei.

„Sunt suficienți judecători și procurori onești în sistem și așteptarea mea este ca aceștia să facă un pas înainte și să-i aresteze pe acei procurori și pe acei judecători care fac abuzuri și care nu duc la bun sfârșit dosarele celor care astăzi trebuie să stea la închisoare. Astăzi mai avem suficiente cazuri când procurorii și judecătorii iau mită și, corespunzător, nu duc dosarele până la capăt”, a declarat Recean în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern, relatează stiripesurse.md

Potrivit premierului, este foarte important ca reforma justiției să fie făcută „corect”, chiar dacă durează mai mult și chiar dacă „produce și anumite erori”.

„Pentru ca reforma justiției să fie sustenabilă, ca sa nu ne mai trezim peste ani că este o reversibilitate, este nevoie ca Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, ca noile organe de autoadministrare să intervină disciplinat peste procurorii și judecătorii care fac abuzuri”, a punctat premierul Recean.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri