Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul pakistanez compară India cu Germania nazistă

Narendra Modi

India se îndreaptă spre o dictatură, a avertizat miercuri prim-ministrul pakistanez Imran Khan, citat de DPA, potrivit Agerpres.

Guvernul indian al lui Narendra Modi aminteşte de evoluţia Germaniei între 1933 şi 1945 de la o democraţie liberală la un stat fascist, a declarat Khan, în marginea Forumului Economic Mondial din oraşul elveţian Davos.

"Dacă aş fi indian, aş fi speriat, pentru că este exact cum se întâmpla în Germania nazistă", când erau luaţi ca ţintă intelectuali, jurnalişti şi oameni obişnuiţi, a adăugat Khan.

Politicianul pakistanez şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la o recentă lege din India ce facilitează imigraţia pentru imigranţii non-musulmani din ţări vecine precum Afganistan, Pakistan şi Bangladesh.

Populaţia de 1,3 miliarde de locuitori a Indiei include aproximativ 200 de milioane de musulmani. Populaţia puterii sale rivale din Asia de Sud, Pakistanul, este majoritar musulmană.

Citește și: Ministrul Finanțelor, chemat la audieri! Pentru ce trebuie să dea explicații

Khan a spus că a ridicat problema la întâlnirea sa cu preşedintele SUA, Donald Trump, la Davos.

Politicile Indiei care favorizează comunitatea majoritar hindusă amintesc de politicile rasiale ale lui Hitler, a subliniat Khan.

Tensiunile interne pe care legea le-a provocat în India au crescut de asemenea riscul unei confruntări militare cu Pakistanul, a avertizat el.

De când proiectul de lege a fost adoptat în decembrie, proteste violente au izbucnit în rândul minorităţii musulmane şi al studenţilor în India.

Deşi Modi ar putea încerca să distragă atenţia de la această problemă cu un război, un conflict real între cele două puteri nucleare este de neconceput, a notat Khan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.