Premierul polonez conservator Mateusz Morawiecki îşi doreşte ca Varşovia să joace un "rol de cheie de boltă" în relaţiile dificile dintre SUA şi UE, afectate de taxele pe oţel impuse de preşedintele american Donald Trump, relatează AFP, preluată de Agerpres.
"Toată lumea poate să vadă că drumurile SUA şi ale UE se îndepărtează tot mai mult unul de altul", a declarat Morawiecki într-un interviu care va apărea în săptămânalul Gazeta Polska, apropiat de conservatori, şi din care media de dreapta au publicat luni extrase.
"Noi trebuie să decidem acum dacă vom juca rolul de cheie de boltă, de integrator între cele două entităţi, sau dacă vom rămâne într-o situaţie inconfortabilă, condamnaţi să facem mereu manevre între cele două", a afirmat premierul polonez, subliniind că el "alege fără rezerve prima opţiune".
"Lucrăm deja în favoarea acestui scenariu", a adăugat Morawiecki fără a face alte precizări, spunând doar că acest lucru "oferă Poloniei o adevărată şansă". El a făcut această declaraţie după eşecul summitului G7.
După venirea la putere a PiS în 2015, Polonia, membră a Uniunii Europene din 2004, privilegiază relaţiile sale politice şi militare cu SUA, în timp ce legăturile cu Bruxellesul sunt marcate de tensiuni.
Premierul Poloniei: 'Vrem să fim cheie de boltă între SUA și UE, nu să facem mereu manevre'
Explorează subiectul
Articole Similare

179
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
179

659
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
659

1.189
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
1.189

1.633
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
1.633

38
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
38

1.426
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
1.426

37
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
37

1.915
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
1.915

2.883
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
2.883

4.933
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă / Reacția Madridului
4.933

5.263
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
5.263

14.720
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
14.720

6.554
Cine este "noul Nostradamus" care a prezis atacurile asupra Iranului – Noi previziuni sumbre pentru 2026: "Se va întâmpla ceva care va răsturna regulile existente"
6.554

















Comentează