Premierul României a primit scrisori de la World Rugby și Rugby Europe: miza e stadionul Arcul de Triumf

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 20-07-2022

Actualizat: 20-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto: quinzemondial.com

World Rugby și Rugby Europe, cele mai importante instituții din sportul cu balonul oval, au luat atitudine în disputa Ministerul Sportului vs. Federația Română de Rugby. Subiectul atins este Arcul de Triumf, arena care declanșează de ceva vreme o serie de polemici. Stadionul, aflat în administrarea rugby-ului urmează să fie dată în mod abuziv ministerului condus de Carol Eduard Novak, informează prosport.ro.

Federaţia Română de Rugby consideră că înfiinţarea Complexului Sportiv Naţional Arcul de Triumf, care este adusă din nou în discuţie în aceste zile, este doar primul pas prin care Ministerul Sportului va prelua şi va administra după bunul plac baza sportivă, fără să ţină cont de necesităţile sportului cu balonul oval şi de istoria acestei arene.

World Rugby a investit peste un milion de euro în vechiul stadion, iar acum a trimis o scrisoare de îngrijorare premierului Nicolae Ciucă. Jurnaliștii de la ProSport au intrat în posesia celor două acte și publică mai multe pasaje din acest act.

„Vă puteți imagina dezamăgirea noastră când am aflat acum câteva zile despre diferendul dintre FR de Rugby și Ministerul Sportului.

Multe dintre investițiile noastre, proiectele strategice și evenimentele internaționale ar putea fi puse în pericol de o modificare a politicii actuale.

Arena Arcul de Triumf pentru rugby ar fi o mare garanție pentru noi și ne-ar încuraja să investim în continuare în România cu obiectivul de a crea evenimnte pozitive atât pentru rugby-ul românesc, cât și pentru zona locală.

Suntem convinși că Federația Română de Rugby, ca administrator al arenei, va gestiona excelent această facilitate și va milita și pentru dezvoltarea altor sporturi în România”, se arată în memoriul adresat de World Rugby celor din Guvernul României.

Și Rugby Europe a trimis în aceeași zi o scrisoare către premierul Nicolae Ciucă, invocînd aceleași lucruri expuse de World Rugby.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri