Premierul sloven Robert Golob s-a pronunţat marţi pentru accelerarea extinderii Uniunii Europene la Balcanii Occidentali, în special prin includerea Bosniei, susţinând că acest lucru va contribui semnificativ la stabilitatea politică a regiunii, transmite Hina.
Invitat în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg, şeful executivului sloven a salutat decizia instituţiilor UE de a acorda statutul de candidat la aderare Ucrainei şi Republicii Moldova şi eforturile de accelerare a procesului de aderare. În opinia lui Golob, această abordare ar trebui să se aplice şi ţărilor din Balcanii Occidentali.
El a insistat pe necesitatea stabilizării Balcanilor Occidentali, regiune care de la începerea războiului lansat de Rusia contra Ucrainei este supusă unei presiuni în creştere.
Reprezentantul Ljubljanei şi-a exprimat sprijinul solid pentru acordarea statutului de ţară candidată la aderare Bosniei, decizie care în opinia sa va oferi o perspectivă europeană cetăţenilor bosniaci şi va aduce o schimbare pozitivă în ţara lor.
Pe de altă parte, premierul Sloveniei a subliniat că ''UE trebuie să combată preţurile ridicate la energie şi să implementeze un cadru normativ care va reduce speculaţiile pe piaţa energiei, în interesul final al consumatorilor europeni.
Tranziţia verde, a spus Golob, este singura modalitate pentru atingerea autonomiei energetice şi pentru soluţionarea problemei schimbărilor climatice. El a estimat că în 10-15 ani Europa va putea face trecerea completă la energii regenerabile.
Premierul sloven se pronunţă în plenul PE pentru accelerarea extinderii Uniunii Europene
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

5
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
5

27
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
27

31
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
31

2.913
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
2.913

62
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
62

82
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
82

60
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
60

53
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
53

2.873
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
2.873

3.394
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.394

3.785
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.785

3.167
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
3.167

2.718
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.718
















Comentează