Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premiu inedit la o tombolă din Elveția: Câștigătorul va avea la dispoziție 24 de ore stațiunea de schi Fideriser Heuberge

schi in turoa

Staţiunea de ski Fideriser Heuberge din Elveţia a decis să organizeze o competiţie unicat în urma căreia câştigătorul se va putea bucura timp de 24 de ore de întreaga staţiune, care include 15 kilometri de pârtie, cel mai lung tobogan din Elveţia, trei vile, un hotel şi 76 de angajaţi, scrie publicaţia 20 Minuten, relatează agerpres.ro.

Citește și: Captură RECORD a ofițerilor antidrog: peste 900 de kilograme de heroină într-o operațiune de trafic INTERNAȚIONAL

Câştigătorul se va putea bucura de acest premiu singur sau împreună cu 999 de prieteni, dintre care 222 vor putea petrece şi noaptea în staţiune.

Valoarea premiului este estimată la cel puţin 100.000 de franci (89.000 de euro), iar staţiunea care organizează această competiţie susţine că este prima de acest fel din Elveţia.

"Am vrut să oferim ceva special care este personalizat pentru zona noastră", a declarat Henrik Vetsch, directorul general al staţiunii de ski Heuberge AG. Acesta a declarat că este curios dacă câştigătorul va decide să se bucure singur de pârtiile de ski sau împreună cu un grup restrâns de prieteni.

Competiţia este deschisă pentru oricine şi se va derula până la 30 decembrie. Pentru a lua parte, concurenţii trebuie doar să completeze un formular. Câştigătorul va avea la dispoziţie întreaga staţiune de ski începând cu ziua de duminică 13 ianuarie, ora 16, şi până luni, 14 ianuarie, ora 16.

Pe lângă posibilitatea de a oferi oaspeţilor şansa se bucura de o oportunitate unică în viaţă, Henrik Vetsch a recunoscut că această competiţie este şi o modalitate prin care staţiunea de ski se poate promova. "Cu această competiţie vrem să contracarăm politica de preţ a altor furnizori", a spus Henrik Vetsch, precizând că a fost aleasă în mod intenţionat ziua de luni, în care câştigătorul se va putea bucura de staţiune, pentru a nu îi afecta pe deţinătorii de bilete sau proprietarii de cabane.

Pe lângă pârtiile de ski, câştigătorul va avea acces la instalaţiile de cablu şi pistele iluminate. În plus, acesta va fi transportat până la şi de la staţiunea de ski, având în vedere că totul în această staţiune (instalaţii de cablu, piste, autobuze şi restaurante) este în proprietatea Heuberge AG.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.