FOTO Preot ucis într-un accident cu motocicleta

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 20-05-2022

Actualizat: 20-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un conducător auto, în vârstă de 71 de ani, a decedat, vineri, după ce a accident mortal un motociclist, de 52 de ani, în zona Hanului Lugojana, pe DN 68 A, a informat IPJ Timiş. Motociclistul ucis de șoferul în etate era preot în Luncanii de Jos, comuna Tomești.

Biroul de presă al poliţiei Timiş a anunţat că bărbatul de 71 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe drumul naţional DN 68 A, ieşind din parcarea unei societăţi comerciale pentru a efectua o întoarcere şi a intrat în coliziune cu o motocicletă, care circula dinspre Lugoj.

Din primele informații a reieșit că șoferul de 71 de ani care se afla la volanul unui Audi a efectuat o manevră de întoarcere în fața restaurantului Hanul Ana Lugojana fără să vadă că vine o motocicletă. Motociclistul nu a observat la timp manevra șoferului, iar motocicleta a izbit în plin mașina.

"Din nefericire, atât conducătorul motocicletei, cât şi conducătorul auto au decedat", au anunţat reprezentanţii Poliţiei Timiş.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

content-image

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri