Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preoţii Daniel Buda şi Constantin Necula, aleşi la conducerea Facultăţii de Teologie din Sibiu

Părintele Daniel Buda este noul decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, iar pr. Constantin Necula va ocupa funcţia de prodecan pentru următorii patru ani, potrivitbasilica.ro.

Ședința ordinară a Senatului Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu pentru validarea decanilor declarați reușiți în urma concursurilor s-a desfăşurat la finalul lunii martie.

Pr. Daniel Buda

Este conferenţiar în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu, specializat în Istoria Bisericii. Din 2005 este doctor în teologie.

De asemenea, clericul a ocupat mai multe funcţii în cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor: consultant ştiinţific, secretar executiv, membru al Secretariatului permanent al Comisiei pentru Credinţă şi Constituţie şi coordonator al Departamentului de relaţii bisericeşti şi ecumenice.

Părintele Constantin Necula

Părintele Constantin Necula este doctor în Teologie din 2005 și conferenţiar universitar din anul 2007.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ PRIMUL Protest din România: bărbat cu sârmă ghimpată și cap de porc, în stradă, ÎMPOTRIVA izolării

Este autor de cărți de predici, de studii și articole de specialitate, dar și de cărți pentru copii și tineret.

A participat la numeroase conferințe în țară și în străinătate, precum și la emisiuni de radio și de televiziune.

În 2017, Părintele Necula a primit din Partea Patriarhului Daniel Ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” ca recunoaștere a meritelor în educația ortodoxă a tinerilor.

Facultatea de Teologie din Sibiu

Facultatea de Teologie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu este cea mai veche instituţie de acest fel din ţară.

Înfiinţată în 1786, ca Şcoală Teologică şi reorganizată în 1811 sub conducerea lui Gheorghe Lazăr, funcţionează neîntrerupt până astăzi. În perioada 1948 – 1990, sub numele de Institut Teologic de Grad Universitar, a fost una dintre cele două şcoli teologice ortodoxe de rang universitar din România care au pregătit pe slujitorii Bisericii Ortodoxe.

Din 1991 este parte componentă a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.