DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preotul Dan Damaschin atrage atenția: 'Copiii nu știu de vaccinuri, știu de foame'

Gazeta Romaneasca
copii masca coronavirus

Părintele Dan Damaschin din Iași, cunoscut pentru inițiativele sale filantropice, a oferit recent un interviu pentru Radio Europa Liberă România. El a adus în atenție faptul că pandemia i-a afectat mult pe cei care aveau deja posibilități materiale reduse, dar și pe cei cu venituri medii, potrivit basilica.ro.

Întrebat ce curiozități legate de pandemie au copiii de care are grijă, preotul a răspuns franc:

Citește și: Emil Boc a răbufnit! A luat la țintă Guvernul, după contrele cu Vlad Voiculescu: ‘Trebuie să pună capăt sistemului Pile, Cunoștințe și Relații’

Copiii nu știu nici de măști, nu știu nici de vaccinuri, nici de oxigen. Copiii știu că le este foame. Pe copii nu îi interesează dacă virusul a fost scăpat sau nu din laborator, ei știu doar că trebuie să mănânce și să se încălzească. Astfel încât e o luptă mare pentru a-i lămuri că este un moment greu din viața noastră pe care trebuie să îl depășim împreună. Că trebuie să învețe la fel de bine, să fie la fel de harnici, de plini de viață, deși în jurul lor se prăbușește o lume.

Părintele Dan răspunde la 10 întrebări, legate, în principal de starea socială a țării noastre. Printre altele, preotul a spus că satul românesc se află într-o criză catastrofală cauzată de exodul forței de muncă, dezinteresul autorităților, de pensiile mizerabile și de stare precară de sănătate a oamenilor.

El a vorbit și despre problema educației copiilor de la țară în perioada pandemiei.

O mare parte din părinții de la oraș au compensat cu acele centre educaționale sau cu meditații. În rural, însă, având în vedere infrastructura privind internetul care există, dar lipsește cu desăvârșire – vorba lui Caragiale – în multe locuri, ne aflăm în fața unui alt dezastru. Copiii de la țară au pierdut un an din viața lor pentru că nu au avut aceste condiții.

Preotul mai răspunde la întrebări legate de progresism, despre relația Stat-Biserică, despre vaccinare, ș.a.

Părintele Dan Damaschin a catalogat percepția că persoanele sărace sunt leneșe drept „analfabetism social”.

„Sunt foarte multe familii care nasc copii mulți pentru că iubesc copiii, iubesc viața, dar trebuie cunoscut și faptul că atât timp cât o familie dă naștere unor copii, atunci timpul alocat muncii scade”.

O mamă care are 3-4 copii, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie angajată pe viață ca mamă și să se pensioneze din această „funcție”. Pentru că este cea mai valoroasă profesie. Ea „produce” patru oameni pentru comunitate, care vor întreține, la rândul lor, alte câteva zeci, peste ani.

Desigur, e mult mai ușor de evidențiat acești soți alcoolici sau violenți și care sunt lăsați să vegeteze în casele lor fără o intervenție rapidă și reală a autorităților.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.