Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presa din Turcia anunță că Mircea Lucescu nu va fi dat afară de la naționala otomanilor

Getty Images
Mircea Lucescu

Federaţia Turcă de Fotbal (TFF) nu ia în calcul despărţirea de selecţionerul Mircea Lucescu, astfel că va continua colaborarea cu acesta, informează cotidianul Hurriyet. Potrivit sursei citate, faptul că Lucescu s-a prezentat la Riva, unde se află sediul federaţiei, face parte din rutina zilnică. “Tehnicianul român şi conducătorii forului au făcut planuri de viitor”, menţionează site-ul din Turcia.

Mircea Lucescu este susţinut total de preşedintele federaţiei, Yildirim Demiroren, şi nu se gândeşte să renunţe la serviciile acestuia, adaugă jurnalul turc. Reprezentativa Turciei, antrenată de Mircea Lucescu, a fost învinsă, luni, cu scorul de 3-2, de selecţionata Albaniei, într-un meci amical disputat în Antalya, în care de la oaspeţi a fost eliminat un jucător în minutul 42.

Acesta a fost al şaselea meci al lui Lucescu la conducerea echipei Turciei, iar bilanţul tehnicianului român este de o victorie, o remiză şi patru înfrângeri (inclusiv într-un amical cu România). După partida de luni, Mircea Lucescu a declarat că nu se gândeşte la demisie şi că este încrezător că echipa se va califica la Campionatul European: “Să-mi dau demisia? De ce? După cum am mai spus, sunt obişnuit cu tot felul de reacţii. Nu mă afectează ce se spune. Vom merge la Campionatul European. Însă trebuie cu toţii să ne aducem contribuţia. Nu merge cu hocus-pocus”, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.