DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PRESĂ: Președintele poate refuza ori de câte ori vrea propunerile pentru șefia DNA

Klaus Iohannis cotroceni

O analiză din cotidianul Adevărul arată că președintele țării are dreptul de a refuza ori de câte ori vrea propunerile pentru şefia DNA, fapt care ar reieși dintr-o prevedere tranzitorie din noul Statut al Magistraților.

Adevarul:

O prevedere tranzitorie din Statutul Magistraţilor, recent modificat în Parlament, pare a păstra intact dreptul preşedintelui de a refuza ori de câte ori vrea propunerile pentru şefia DNA. În ciuda criticilor CSM, Tudorel Toader a transmis preşedintelui propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de şef al DNA.
Noul Statut al Magistraţilor, aşa cum a fost el modificat astă-vară în Parlament, a fost publicat luni dimineaţă în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare joi. Una dintre cele mai controversate noutăţi a fost aceea conform căreia preşdintele ţării are dreptul să refuze doar o singură dată propunerile pe care ministrul Justiţiei, cu avizul consultativ al CSM, le face pentru şefia marilor Parchete. În vechea lege, preşedintele avea dreptul să refuze propunerile ori de câte ori găsea necesar.
Tot luni, după prânz, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că înaintează preşedintelui Iohannis propunerea ca Adina Florea să fie numită în funcţia de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Asta deşi în urmă cu o săptămână Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a avizat negativ propunerea de numire a Adinei Florea la conducerea DNA.
O prevedere buclucaşă
Mulţi comentatori consideră că, în noul context legal, preşedintele are doar două opţiuni: ori o acceptă pe Adina Florea, ori o respinge, dar va fi obligat să accepte următoarea propunere a ministrului.
Numai că legea de modificare a Statutului Magistraţilor conţine o prevedere tranzitorie, la articolul 109, cu următoarea formulare: „Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere sau de execuţie, inclusiv prin promovare, şi nici procedurilor de evaluare în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare”.
Preluând ceea ce e necesar pentru subiectul de faţă, formularea ar suna în felul următor: „Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere în curs de desfăşurare la data intrării sale în vigoare”.
Este neîndoielnic că procedura de ocupare a postului de procuror-şef al DNA se află în acest moment în curs de desfăşurare. Aceasta a fost declanşată de ministrul Tudorel Toader încă din data de 10 august şi este, conform dispoziţiei tranzitorii, supusă vechilor prevederi legale.
O eventuală respingere de către preşedinte a Adinei Florea n-ar trebui să însemne închiderea procedurii şi reluarea alteia noi, în condiţiile noii legi. Respingerea candidatei înseamnă continuarea aceleiaşi proceduri începute pe 10 august, deci guvernată de legea veche, care permite preşedintelui un număr nelimitat de refuzuri.(Mai multe detalii AICI)

Digi24:

Prețurile locuințelor vor înregistra în următorii doi ani o scădere generalizată cu cel puțin un sfert din valoarea actuală, ceea ce ar putea face ca decizia de a nu cumpăra acum o locuință să fie înțeleaptă.
Opinia aparține lui Iancu Guda, analist economic, lector al Institutului Bancar Român.
„Preţul la apartamente (inclusiv cele bune, inclusiv în marile oraşe), o să scadă cu cel puţin 25%-30% în maxim 2-3 ani (având în vedere ultimele cifre, cred că ajustarea o să fie mult mai rapidă, poate chiar în anul următor). Recomandarea mea rămâne aceeaşi: staţi în chirie pentru încă 2 ani, când o să cumpăraţi cu cel puţin 30% mai ieftin comparativ cu preţul actual”, spune el într-o analiză prezentată pe pagina sa de socializare.
Dar care sunt argumentele sale?
- În luna august 2018, la nivelul întregii ţări, 40.576 de imobile au fost vândute, o scădere de 29% comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, arată datele emise vineri de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) – vezi articolul de la finalul acestei postări;
- Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), a declarat, miercuri (3 octombrie), că măsurile de limitare a gradului de îndatorare la credite vor fi anunţate, în perioada următoare. Mai puţine persoane o să fie eligibile pentru contractarea unui împrumut
Finanţarea este din ce în ce mai scumpă, pentru că dobânzile pe lei o să rămână ridicate cel puţin pentru următorii 2 ani din cauza presiunilor inflaţioniste. De asemenea, salariile nu mai pot creşte în acest ritm, deoarece în sectorul public înregistrăm deficit fiscal record, iar companiile private nu mai pot suporta alte creşteri salariale fără să mai piardă din competitivitate;
Programul „Prima casă” (care a reprezentat cel puţin 80% din creditele imobiliare contractate în perioada 2009-2018) urmează să fie închis în curând; (Mai multe detalii AICI)

România Liberă:

Senatul a adoptat, luni, un proiect legislativ pentru modificarea Legii privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, care prevede că persoana care se află la conducerea instituţiei va primi pensie specială.
Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea art.16 alin.(3) şi (4) din Legea nr.8/2016 privind înfiinţarea mecanismelor prevăzute de Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, a fost adoptată în plenul Senatului cu 94 de voturi „pentru” şi 13 abţineri.
„Avocatul Poporului, precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor CCR, potrivit art 71 (2) din Legea nr 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR, republicată, cu modificările ulterioare. Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, se arată în proiectul de lege adoptat de Senat.
De asemenea, potrivit iniţiativei adoptate, „pensia de serviciu a Avocatului Poporului se cumulează în raport cu indemnizaţia judecătorilor CCR şi se impozitează potrivit legii”. (Mai multe detalii AICI)

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.