Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor a SUA îşi exprimă sprijinul deplin faţă de Israel, la conferinţa AIPAC

US Senate
Senatul SUA

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor a SUA, democrata Nancy Pelosi, şi-a exprimat sprijinul deplin faţă de Israel în cadrul conferinţei anuale a American Israel Public Affairs Committee (AIPAC), influent lobby pro-israelian în SUA, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.ro.

"Israelul şi America sunt conectate pentru totdeauna", a declarat Pelosi, angajându-se că se va asigura ca Israelul să rămână în atenţia ambelor partide ce predomină în politica SUA.

Citește și: Imagini șocante! Aici și așa se prepară mâncare pentru bolnavii unui spital de oncologie, dar și pentru copiii din grădinițe

Declaraţiile sale survin în contextul în care în ultimele săptămâni Partidul Democrat a fost acuzat de antisemitism, mai ales după ce democrata Ilhan Omar, nou venită în legislativul federal şi singura membră a Congresului care poartă văl islamic, a denunţat în februarie faptul că anumite lobby-uri împing la "obedienţă faţă de un stat străin", cu referire la AIPAC.

Numeroase voci s-au ridicat imediat pentru a denunţa afirmaţii evocând, potrivit lor, stereotipul "dublei loialităţi" a evreilor, care nu ar fi "loiali" ţării în care trăiesc, iar la 8 martie preşedintele republican Donald Trump a acuzat Partidul Democrat că a devenit "anti-evrei", după ce Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, a aprobat o rezoluţie care a condamnat discursurile care incită la "ură", fără a denunţa în mod concret afirmaţiile lui Ilhan Omar.

Citește și: Sumă uriașă! Cât ne-a costat vizita premierului Viorica Dăncilă în SUA – S-a aflat

Nancy Pelosi a denunţat la rândul ei în faţa AIPAC "mitul dăunător al dublei loialităţi" şi a promis că va susţine adoptarea în Congres a unor legi în favoarea forţelor de securitate israeliene, criticând totodată dur propunerile de boicotare a statului evreu.

"A fi antisemit înseamnă a fi antiamerican", a subliniat Pelosi, în aplauzele audienţei.

Citește și: S-a votat! Dispare ora de vară! Când se aplică, de fapt, măsura

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor s-a înscris în lungul şir de lideri americani veniţi la conferinţa AIPAC, între care vicepreşedinte Mike Pence şi secretarul de stat Mike Pompeo, alături de un mare număr de membri ai Congresului din ambele partide. Totuşi, nu a fost prezent niciunul dintre principalii candidaţi la alegerile primare din Partidul Democrat pentru prezidenţialele din 2020, în contextul ascensiunii în interiorul acestuia a unei aripi de stânga cu o poziţie mai critică faţă de Israel, notează dpa.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.