Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Bulgariei face scandal pe tema Schengen: 'Este inacceptabilă stabilirea de cerinţe adiţionale pentru aderare'

presidency.ro
Iohannis Rumen Radev

Decizia de blocare a aderării Bulgariei şi a României la Schengen este incorectă şi subminează principiile europene ale solidarităţii şi unităţii. Acest lucru a fost declarat luni de către preşedintele Rumen Radev într-o videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, relatează Agerpres.

Conversaţia, iniţiată de către Charles Michel, s-a concentrat pe pregătirea reuniunii periodice a Consiliului European, care va avea loc pe 15 decembrie, ca şi pe summitul comemorativ UE-ASEAN din 14 decembrie. În timpul celor două forumuri de la Bruxelles, Bulgaria va fi reprezentată de şeful statului.

Referitor la aşteptata discuţie între liderii europeni despre extinderea spaţiului Schengen, preşedintele Radev a spus că este inacceptabilă stabilirea de cerinţe adiţionale pentru aderare, precum legarea aderării la Schengen de statul de drept, ceea ce depăşeşte criteriile obiective pentru admitere.

Privitor la creşterea fluxului de migranţi către Europa, preşedintele a afirmat că reforma efectivă a sistemului Schengen ar trebui să prioritizeze aderarea ţărilor situate la frontiera externă europeană. "Eforturile din linia întâi ar trebui să fie accelerate'', a solicitat Rumen Radev. El a spus că Bulgaria continuă să investească resurse umane şi financiare semnificative în securizarea frontierei. Şeful statului şi-a exprimat speranţa că subiectul extinderii Schengen va continua să fie o prioritate în timpul preşedinţiei suedeze a Consiliului UE, care începe în ianuarie anul viitor.

Vezi si: Cancelarul austriac atacă din nou România: 'Aceste țări nu pot cunoaşte numărul adevărat de migranți'

În legătură cu discuţia viitoare despre chestiuni energetice, preşedintele Radev a afirmat că posibilitatea extinderii reţelelor de livrare a gazului va trebui să fie discutată cu partenerii UE pentru a avea acces la resurse adiţionale, în special la terminale de gaz lichefiat.

Vezi și: Dosarul Schengen − Klaus Iohannis, întâlnire crucială cu ambasadorii Austriei și Olandei la București

Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.

Vezi și; Cancelarul Austriei râde de boicotul anunțat de români: Ar dăuna tot României, companiile ar muta locurile de muncă înapoi în țară

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.