Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele ales al Guatemalei nu a fost lăsat să intre în Venezuela

Guatemala

Preşedintele ales al Guatemalei, Alejandro Giammattei, s-a plâns, sâmbătă, că nu a fost lăsat să intre în Venezuela, unde urma să îl întâlnească pe liderul opoziţiei, Juan Guaido, recunoscut de numeroase state ca fiind conducător interimar al ţării, relatează AFP, potrivit news.ro.

“Nu ne-au lăsat să intrăm în Venezuela, ne-au escortat până la uşă şi ne-au făcut să ne îmbarcăm în avion”, a explicat Giammattei.

El şi viitorul premier Pedro Brolo au fost obligaţi să plece către Panama, de unde veniseră cu avionul în Venezuela. “Un mesaj pentru preşedintele Guaido: suntem alături de dumneavoastră, deşi nu am fost lăsaţi să intrăm”, a adăugat Giammattei, care îi va succede lui Jimmy Morales la conducerea Guatemalei.

Citește și: Taifunul Hagibis în Japonia: doi morţi, nouă dispăruţi, 80 de răniţi

Alejandro Giammattei, în vârstă de 63 de ani, a fost ales în luna august preşedinte al Guatemalei şi îşi va prelua atribuţiile în ianuarie 2020.

Giammattei a afirmat că în ceea ce priveşte politica externă va adopta aceeaşi poziţie ca Morales, care l-a recunoscut pe Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei şi consideră inegitimă puterea exercitată de Nicolas Maduro.

“Suntem într-o ţară în care domneşte dictatura, o dictatură care nu îi permite domnului Giammattei să intre în Venezuela”, a reacţionat Guaido, precizând că speră ca preşedintele ales al Guatemalei să vină să discute despre criza din Venezuela şi soluţiile de depăşire a crizei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.