Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Alianţei pentru Turism susţine că peste 80% din angajaţii HoReCa au anticorpi

thebetterindia.com
Ravi Gupta microbiolog epidemiolog laborator virus

Preşedintele Alianţei pentru Turism, Dragoş Anastasiu, s-a declarat vineri îngrijorat de posibilitatea venirii valului 4 de COVID-19 şi în România, dar susţine vaccinarea şi precizează că peste 80% din angajaţii HoReCa au anticorpi dobândiţi fie prin imunizare, fie după ce au fost infectaţi cu SARS-CoV-2.

Întrebat de jurnalişti în timpul unei conferinţe de presă cât de pregătită este industria turismului din România să facă faţă unui nou val al pandemiei, Anastasiu a răspuns: "Evident că suntem îngrijoraţi şi încercăm să facem ce stă în puterea noastră să facem, pentru că a promova vaccinarea nu stă numai în puterea noastră, stă într-o putere mai mare, dar să ştiţi că mediul de afaceri s-a implicat (...) Deci, în mediul de afaceri există această preocupare, iar în zona noastră există foarte multă experienţă cu valul 1, cu valul 2, cu valul 3, cu valul 4, s-au dezvoltat tot felul de concepte în sensul protejării sănătăţii, atât a clienţilor noştri, cât şi a angajaţilor noştri. Din calculele noastre, peste 80% din industrie este vaccinată, mă refer la angajaţii din HoReCa, sau au trecut prin boală, deci deocamdată încă au anticorpi şi prin urmare suntem pregătiţi. Nu ne dorim, Doamne fereşte, şi va fi destul de greu să o mai luăm de la capăt iarăşi cu restricţii, dar ar fi mult mai uşor decât a fost acum un an şi ceva, când ne-a luat din oală. Ca să răspund foarte pe scurt, da, suntem îngrijoraţi, da, suntem pregătiţi, nu ne dorim să se întâmple aşa ceva şi da, susţinem campania de vaccinare, credem că dacă ne vaccinăm mai mulţi, va fi mai bine întreaga economie, nu numai pentru turism".

Anastasiu şi alţi reprezentanţi din turism au discutat vineri, la Sibiu, cu vicepremierul Dan Barna despre problemele şi soluţiile din acest domeniu, în cadrul Adunării Generale a Alianţei pentru Turis, informează Agerpres..

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.