Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu Emmanuel Macron vineri, la Roma

casa alba

Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu omologul său francez Emmanuel Macron vineri la Roma, a anunţat marţi consilierul de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, citat de AFP.

Sullivan nu a oferit mai multe detalii cu privire la această întâlnire, care va avea loc înaintea începerii summitului şefilor de stat şi de guvern din cadrul Grupului celor mai dezvoltate 20 de state din lume (G20) în capitala italiană.

Va fi prima oară când cei doi şefi de stat se vor întâlni în persoană după criza provocată la jumătatea lunii septembrie de anunţul privind crearea unei noi alianţe între SUA, Australia şi Marea Britanie.

Acest parteneriat denumit AUKUS a stârnit indignarea Franţei, întrucât a torpilat un megacontract de submarine franceze încheiat cu Australia.

De atunci Washingtonul încearcă să aplaneze tensiunile cu Parisul, notează AFP.

Joe Biden şi Emmanuel Macron s-au întreţinut deja de două ori telefonic de la declanşarea crizei. Vicepreşedintele american Kamala Harris urmează să se deplaseze la Paris în luna noiembrie.

Franţa caută în special să obţină aprobarea americanilor pentru crearea unei veritabile apărări europene, un proiect drag francezilor, dar care încă nu a căpătat cu adevărat formă, la 30 de ani de la lansare.

Cu ocazia summitului G20 în Italia, Joe Biden va fi primit vineri de papa Francisc şi va avea o întrevedere cu şeful guvernului italian Mario Draghi, a precizat Jake Sullivan, potrivit Agerpres.ro.

Acesta în schimb nu a dezvăluit ce alte întâlniri bilaterale ar putea avea preşedintele american la Roma, apoi la Glasgow, unde va participa la summitul internaţional COP26 privind schimbările climatice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.