Preşedintele bulgar Rumen Radev: 'Recunoaşterea Doneţk şi Lugansk de către Rusia ruinează eforturile pentru dezescaladarea conflictului din Ucraina'

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 22-02-2022

Actualizat: 22-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Recunoaşterea aşa-numitelor Republică Populară Doneţk şi Republică Populară Lugansk de către Federaţia Rusă ruinează eforturile pentru dezescaladarea conflictului din Ucraina şi conduce la sporirea tensiunilor în întreaga regiune, a scris preşedintele bulgar Rumen Radev pe Twitter, comentând despre decizia rapidă a preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte ca state independente cele două regiuni rebele autoproclamate.

O soluţie durabilă la această criză nu poate fi găsită prin încălcarea dreptului internaţional sau prin mijloace militare, a subliniat Radev.

Citește și: Vladimir Putin are noi pretenții teritoriale: vrea să controleze toată regiunea Donețkului și Luganskului, nu doar actualele zone mai mici − HARTĂ

Într-o postare pe Facebook, liderul GERB şi fostul premier Boiko Borisov a spus că recunoaşterea autoproclamatelor regiuni rebele Doneţk şi Lugansk este o încălcare grosolană a integrităţii teritoriale a Ucarinei.

Potrivit lui, este vorba despre o încălcare a dreptului internaţional, iar comunitatea internaţională nu poate sta indiferentă. "Din păcate, un astfel de act poate cauza un nou conflict militar'', a accentuat Borisov.

Citește și: Rusia nu aspiră la recrearea imperiului - Putin vine cu precizări după recunoașterea republicilor Donețk și Lugansk

Bulgaria ar trebui să se alăture UE în răspunsul său imediat, întrucât Europa trebuie să vorbească cu o singură voce, a argumentat liderul GERB, potrivit Agerpres.ro.

Uniunea Forţelor Democrate (UDF), parte a coaliţiei GERB-UDF, a condamnat recunoaşterea Doneţk şi Lugansk de Rusia drept "încă un act de violare a dreptului internaţional de către regimul lui Vladimir Putin''. Potrivit UDF, acest fapt pune lumea pe marginea unei crize care poate deveni una dintre cele mai rele după criza rachetelor din Cuba din 1962''.

Citește și: Oferta făcută de Putin în această seară: 'Occidentul să recunoască Crimeea, iar Kievul să abandoneze NATO'

UDF le-a cerut membrilor Partidului Popular European să se alăture tuturor forţelor democratice din restul lumii libere şi să depună eforturi maxime pentru a soluţiona criza din Ucraina.

De asemenea, UDF a făcut apel către toate partidele democratice bulgare să condamne recunoaşterea de către Vladimir Putin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri