Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Preşedintele Bulgariei cere Uniunii Europene să aprobe acordul cu Canada

Bulgaria-flag-600x409

Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a cerut miercuri Uniunii Europene să aprobe acordul de liber schimb cu Canada (CETA), transmite agenţia Xinhua. În aceeaşi zi, guvernul de la Sofia avertizase că nu va semna CETA dacă nu va obţine liberalizarea vizelor pentru cetăţenii bulgari care doresc să călătorească în Canada, relatează AFP.

Preşedintele Plevneliev a declarat că "în situaţia imprevizibilă după referendumul pentru Brexit, CETA ar putea constitui un exemplu de stabilire a unor reguli juste şi echitabile pentru comerţul liber", iar liderii europeni trebuie să dea dovadă de unitate şi să depăşească interesele politice naţionale. CETA constituie o bază pentru prosperitatea economică a comunităţii democratice de ambele părţi ale Atlanticului, în contextul concurenţei globale, a adăugat el. Guvernul bulgar a subliniat însă miercuri că aşteaptă o confirmare oficială şi definitivă a acordului de principiu pe care premierul Boiko Borissov declarase săptămâna trecută că l-a obţinut din partea omologului său canadian Justin Trudeau privind eliminarea completă a vizelor pentru bulgari la sfârşitul anului 2017. Numai eliminarea vizelor canadiene va permite Bulgariei să beneficieze în mod echitabil de CETA, se arată într-un comunicat al executivului, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.