Tunisia s-a clasat pe locul 2 între partenerii comerciali ai României din Africa în 2020

Autor: Grigore Onescu

Publicat: 24-05-2021

Actualizat: 24-05-2021

Article thumbnail

Sursă foto: CCIR

Tunisia a fost, în 2020, a doua ţară atât ca destinaţie a produselor româneşti, cât şi ca piaţă de origine în cadrul schimburilor comerciale ale României cu ţările africane, a declarat, luni, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Tunisiene în România.

"Faptul că dintre cele peste 100 acorduri de cooperare semnate cu instituţii similare din întreaga lume, în 5 avem ca parteneri camere de comerţ şi industrie regionale din Tunisia, reflectă locul prioritar pe care îl deţine acestă ţară în strategia CCIB de relaţii economice internaţionale. În acelaşi timp plasarea Republicii Tunisiene, în anul 2020, pe locul 2 între partenerii comerciali din Africa, fiind a doua ţară, atât ca destinaţie a produselor româneşti, cât şi ca piaţă de origine în cadrul schimburilor comerciale ale României cu ţările africane, reflectă potenţialul oferit de cele două economii", a spus Stocklosa, citat de Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al CCIB, întrevederea dintre cei doi oficiali, la care a participat şi Ion Hohan, preşedintele Secţiunii Servicii, vicepreşedinte al CCIB, a dat ocazia ambasadorului Tunisiei în România de a-şi exprima convingerea că buna colaborare anterioară, demonstrată şi prin succesul webinarului dedicat investiţiilor bilaterale româno-tunisiene, organizat la începutul lunii februarie a.c. în parteneriat cu Camera bucureşteană, va continua.

Astfel, în perioada următoare, webinarul va fi urmat de alte evenimente promoţionale în domenii de interes pentru firmele din cele ţări cum ar fi energia, turismul şi agricultura.

De asemenea, în vederea identificării intereselor concrete de cooperare ale firmelor din cele două ţări s-a convenit ca în luna iunie a acestui an să fie organizate contacte în mediul virtual între CCIB şi camerele de comerţ partenere din Tunisia, începând cu CCI Tunis, iar ulterior webinarii sectoriale.

Conform datelor oficiale, schimburile comerciale româno - tunisiene, au atins, în primul trimestru al anului 2021, valoarea de 94 milioane de dolari, în creştere cu 60% comparativ cu perioada similară din 2020, Tunisia fiind al doilea partener comercial al României din Africa, după Maroc.

Exportul s-a cifrat la 45,2 milioane de dolari (+1,9%), locul 4 între statele africane ca destinaţie a produselor româneşti (după Maroc, Libia şi Africa de Sud), în timp ce la import s-au înregistrat 48,8 milioane de dolari (+240%) - locul 2 ca ţară de origine pentru mărfurile aduse de pe continental african, după Maroc.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri