DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Preşedintele chilian Sebastian Pinera promite să combată conflictele de interese

chile

Preşedintele chilian Sebastian Pinera a anunţat luni seară un program de măsuri ''anti-abuz'' pentru consolidarea sancţiunilor contra conflictelor de interese, ca răspuns la sentimentul de impunitate pe care chilienii l-au exprimat în timpul crizei sociale, transmite AFP, potrivit Agerpres.

La 53 de zile după debutul celei mai grave crize din Chile după revenirea la democraţie, în 1990, şeful statului chilian a prezentat într-un mesaj către conaţionali un program care vizează ''combaterea mai dură a complicităţii şi abuzurilor pieţei, a delictelor fiscale şi a utilizării informaţiilor privilegiate''. 

Setul de măsuri prevede pedepse cu închisoarea în cazul complicităţii între mai multe companii atunci când este vorba despre bunuri de ''primă necesitate, precum alimente şi medicamente''.

Citește și: Mike Pompeo a exprimat îngrijorările Washingtonului cu privire la libertatea presei şi drepturile omului în Egipt

Pinera a mai propus consolidarea atribuţiilor procurorului economic naţional, astfel încât acesta să poată ''preveni, ancheta şi denunţa cartelurile şi comportamentele anticoncurenţiale''. 

De asemenea, vor fi elaborate şi puse în practică un statut al avertizorilor de integritate şi măsuri pentru protejarea drepturilor consumatorilor şi ale lucrătorilor. 

În trecut, Chile s-a confruntat cu creşterea preţului cărnii de pui din cauza unei înţelegeri între furnizorii supermarketurilor şi cu majorarea artificială a tarifelor pe medicamente în 2007 şi 2008 ca urmare a complicităţii principalelor trei lanţuri de farmacii din ţară.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.