Președintele CJ Arad, la un pas de a scăpa de arestul la domiciliu

Autor: Politic Scan

Publicat: 06-10-2015

Actualizat: 06-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

presedintele CJ Arad la un pas de a scapa de arestul la domiciliuPreședintele suspendat al CJ Arad, Nicolae Ioțcu, este la un pas de a scăpa de arestul la domiciliu, după ce procurorii DNA au solicitat judecătorului de cameră preliminară cercetarea sa sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu, precum și de a-și exercita funcția pe care o avea în momentul în care a fost arestat.  Pentru moment, judecătorul Tribunalului Timiş nu a dat o decizie.

Strategia procurorilor are în vedere eventualiatea unei condamnări la închisoare. Potrivit legii, perioada petrecută în arest preventiv şi arest la domiciliu se scade din pedeapsă, aşa că se încearcă un artificiu pentru ca preşedintele CJ Arad să rămână în vizor prin controlul judiciar, dar să nu i se deducă perioada de arest la domiciliu dintr-o posibilă condamnare, scrie Aradon.

Pe de altă parte, avocaţii lui Ioțcu au cerut revocarea măsurii arestului la domiciliu pe motiv că nu se impune luarea niciunei măsuri preventive în cazul clientului lor.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri