Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Cosmin Popescu, le-a solicitat, luni, oficialilor din Ministerul Sănătăţii să urgenteze numirea unei echipe de coordonare la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu după ce managerul unităţii a fost confirmat cu noul coronavirus şi internat în Secţia de Boli Infecţioase potrivit Agerpres.
Într-o postare pe pagina personală de Facebook, Cosmin Popescu susţine că orice întârziere privind numirea unei echipe de conducere poate avea efecte negative asupra activităţii spitalului.
"În actualul context prin care trece Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu şi ţinând cont că, de o lună de zile, acesta a fost trecut din coordonarea Consiliului Judeţean Gorj în coordonarea Ministerului Sănătăţii (fiind transferată inclusiv activitatea de numire sau revocare a persoanelor care ocupă funcţii de conducere), solicit oficialilor din minister să urgenteze numirea unei echipe de coordonare la SJU Târgu Jiu. Orice întârziere poate avea efecte negative asupra activităţii spitalului", a scris preşedintele CJ Gorj.
Săptămâna trecută, directoarea de Îngrijiri Medicale din cadrul SJU Târgu Jiu, o infirmieră şi o angajată de la Resurse Umane au fost depistate pozitiv la testul COVID-19. Ulterior, aproximativ 80 de angajaţi ai spitalului s-au autoizolat la domiciliu, fiind vorba de aproximativ 60 de angajaţi TESA şi 20 de cadre medicale. Duminică a fost confirmat cu noul coronavirus şi managerul unităţii medicale, Dumitru Vienescu, el fiind internat, alături de celelalte persoane infectate, în Secţia de Boli Infecţioase a spitalului.
Până în prezent, cinci angajaţi ai SJU şi unul de la Spitalul Municipal Motru au fost confirmaţi cu noul coronavirus.
"Potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică, la nivelul judeţului Gorj sunt 66 de cazuri confirmate cu COVID-19. Precizăm că, până în momentul de faţă, au fost confirmaţi cu COVID-19, în urma testelor prelucrate în cadrul laboratoarelor din ţară, 5 angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi o angajată a Spitalului Municipal Motru. Menţionăm că datele prezentate se pot modifica, în funcţie de evoluţia epidemiologică", a precizat luni, într-un comunicat de presă, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, Daiana Militaru.
Preşedintele CJ Gorj solicită Ministerului Sănătăţii să urgenteze numirea unei echipe de conducere la SJU Târgu Jiu
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

516
Rețea de traficanți de aur destructurată: Percheziții în București și județe pentru contrabandă masivă cu bijuterii
516

1.306
FOTO Acțiune de amploare în București: ANAF a confiscat milioane de lei și zeci de kilograme de aur
1.306

958
De ce se teme Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan: "Este nevoie de noi toți!"
958

38
Transport ilegal de lemn: Administrator și angajat sub control judiciar pentru un prejudiciu de peste 200.000 de euro
38

1.920
O adolescentă a murit după ce a căzut de la etajul 5
1.920

1.564
Elena Udrea, revoltată de schimbarea orei: A trebuit să-mi trezesc copilul pe întuneric. Ce obținem din asta?
1.564

161
Cum au ajuns Rebeca și Melisa singure în pădure? Anchetă după cazul din Târnăveni - Poliția a sesizat DGASPC
161

4.023
Un bărbat din București efectiv a luat-o razna: A intrat repetat și cu intenție în mașina condusă de o femeie până i-a dat daună totală
4.023

37
Restricţii de circulaţie pe DJ 412 A, din cauza inundaţiilor: Se intervine în forță
37

3.492
Caracatiță de firme-fantomă, în vizorul anchetatorilor: Percheziții în trei județe pentru fraudă cu fonduri publice de peste 1,3 milioane lei
3.492

4.371
Un fenomen extrem de rar a fost la un pas să provoace o adevărată tragedie în România: Mii de oameni au scăpat la mustață
4.371

3.201
Meteorologii ANM anunță o schimbare radicală a vremii, chiar de Florii: Un ciclon mediteranean traversează țara noastră
3.201

32
Incendiu la Liceul Tehnologic ”Ion Vlasiu” din Târgu Mureş: A luat foc rumeguş dintr-un atelier, încăperea fiind inundată cu fum
32
















Comentează